Interviu. Alina Conu: „Ca să lucrezi în HR și să fii bun în ceea ce faci este nevoie să iubești oamenii”
Pandemia de coronavirus a perturbat organizațiile și a determinat managerii de resurse umane să se gândească diferit la rolul lor, pe măsură ce s-au adaptat la practicile de distanțare socială și la un nou mediu de lucru.
Spre exemplu, profesioniștii în domeniul resurselor umane au trecut la un model de lucru la o scară pe care au experimentat-o niciodată. Managerii de resurse umane încearcă să-și mențină lucrătorii productivi, motivați, implicați și conectați – toți factorii „noului normal”. În momentul de față, în vremuri marcate de pandemie, cu tot arsenalul de transformări pe plan social, pare greu să te menții în HR – domeniu care a fost și rămâne complex. Există însă oameni care mișcă lucrurile, chiar și pe aceste vremuri versatile.
Alina Conu a găsit curajul necesar de a persevera în aventura antreprenoriatului, după ce a lucrat mulți ani în consultanţă de business şi resurse umane, Ea conduce în prezent Kapital HR, companie de consultanță, specializată în recrutarea de specialişti şi candidaţi din middle şi top managemement.
De ce HR? A fost și rămâne o îndeletnicire grea
HR-ul m-a ales pe mine și nu regret. Am făcut facultatea de psihologie pentru că eram foarte atrasă de oameni. După terminarea facultății mi-am dat seama că nu poți fi terapeut la 20 de ani și căutând un alt drum, am participat la un curs de recrutare, în urma căruia a fost angajată de compania care îl susținea. Astfel, HR-ul m-a ales și trăim.împreună de vreo 17 ani!
Ce înseamnă să conduci, în prezent, o companie de consultanță?
Munca de consultant e una foarte atractivă dacă ești o persoană dinamică și dacă îți plac provocările și diversitatea. Mereu alte industrii, alți clienți, alte culturi și alte tipologii umane. Cam la fel sunt și consultanții: oameni cu personalități puternice și foarte ambițioși. Pentru mine consultanță înseamnă parteneriat, atât în raport cu echipa, cât și cu clienții.
Un business de consultanță iese din zona prestatorilor de servicii și intră foarte mult în parteneriat…iar pentru mine, acest termen înseamnă implicare și o relație strânsă având un obiectiv comun și de ce nu, chiar prietenie.
Ca să lucrezi în HR și să fii bun în ceea ce faci este nevoie să iubești oamenii și să ai foarte multă răbdare și mai este nevoie de un ingredient important, curiozitatea. Dacă nu ești curios, cel puțin când e vorba de recrutare, nu poți scoate tot de la omul din față ta. HR-ul te învață și foarte multe. Lecția majoră pentru mine a fost să nu judec oamenii, nici după aparențe, dar nici după o ora de interviu. Oamenii sunt mult mai mult decât iese la iveală într-o întâlnire de o ora. Poate de aceea cu mulți dintre candidați m-am împrietenit.
Ce va diferențiază pe această piață?
Domeniul nostru principal de activitate este recrutare de specialiști și executive search. Când am construit această echipă, am știut că trebuie să fie oameni seniori și că trebuie să vină atât din HR cât și din business.
Astfel avem în echipa oameni de HR dar și oameni din business care și-au dorit să facă o astfel de schimbare și care au și abilitățile necesare de a lucra cu oamenii. În plus, prin prisma partenerului meu care este avocat, avem și o echipa de avocați alături. Asta ne ajută foarte mult în proiectele de outplacement care presupun și o restructurare. Din păcate pot exista și astfel de situații mai puțin plăcute în HR.
Ce înseamnă echipa pentru dumneavoastră?
Am vorbit despre echipă în toate întrebările precedente, se subînțelege că echipa este foarte importantă pentru mine. De altfel mi-am dorit să cresc acest business pentru a crește echipa, astfel am ajuns la cinci consultanți în trei ani, având și un an de pandemie la mijloc.
Pentru industria noastră, este o echipa destul de mare. Eu mă simt bine cu mulți oameni, de acolo am inspirație, energie și putere să merg mai sus.
Ce va pasionează în business și în viață?
Eu sunt un om creativ. Când eram mică desenam, la adolescență scriam, iar la maturitate, am făcut un business!