Interviu neconvențional – cu Crăiasa Florilor! Prin grădina fermecată

La vreme de coronavirus ori război, ne mai dedulcim cu câte una, cu câte alta, ca să nu stăm numa’ închistaţi şi îngroziţi de situaţie. Dar, fără să minimalizăm, desigur, problemele. Așa că, zic să povestim despre oameni cu poveste, despre oameni de poveste. Oameni care fac şi spun şi simt şi scriu lucruri. Şi care, cu deschidere şi cu umor au dat curs provocării pe care le-am lansat-o. În vreo – aproape – 30 de ani de jurnalism, am scris multe, foarte multe poveşti. Care şi-au făcut drum, ca un fluviu năvalnic, către sufletul cititorilor. Daţi-le, rogu-vă, şi acestora de la Interviul neconvențional credit şi atenţie.

Oare, voi cum v-o imaginaţi pe Crăiasa Florilor? V-aţi gândit vreodată? Ştiţi că există, da? Nu e scornire de ziaristă ori de scriitoare, nu e basm, nu e cacialma. Există! Pe bune, zic, pe viu. Cum o fi ea, oare, şi cum o fi la ea? Să fie, pesemne, înconjurată de toate florile pământului? Coloritul acestora să fie de-a dreptul mirific, de pune penelul de pictor în impas? Oare parfumul lor să rivalizeze cu cele franţuzeşti, care încântă toate simţurile omeneşti? În grădina ei de crăiasă a florilor se aud, probabil, simfonii magnifice? Şi, oare, crăiasa asta ar fi în stare să-şi jerpelească pantofii, să le zgârie şi să le rupă tocurile, ca să fugă mai repede la florile ei minunate? Hm… E, e în stare, parol, credeţi-mă, că sunt o fată informată. Am fost (și) reporter special. Şi, o fi în stare să bată ditamai oraşul, să ia parcurile la rând, doar ca să vadă şi să miroasă toţi trandafirii de pe alei? Şi, oare, o umbla prin pieţe să cumpere şi să tot cumpere alte flori, pentru plantat? Deci, cum ziceţi voi că o fi crăiasa asta? Hai, nu vă mai gândiţi. Nu mai faceţi presupuneri şi nu vă mai daţi cu părerea. Că am găsit-o. Pe Crăiasa Florilor. Serios! Când v-am minţit eu? A crescut într-un loc mirific, şi, mai ales, cu bunicii aproape. Mai târziu, la casa ei, a adus depărtările aproape şi toate minunăţiile populare. Ba, şi brazii printre care s-a plimbat, mai apoi. Şi, peste toate, şi-a făcut, în propria-i curte, o adevărată grădină botanică. Şi, cum ziceam, pe această minunată crăiasă, eu am găsit-o. Eu! Să n-avem vorbe, da? Căci, scriitorul, după cum zicea Nichita – şi citez din memorie – e un cititor care citeşte cititorii. Și ziaristul, când vrea povești, tot pe acolo e. Vreţi s-o cunoaşteţi? Ăăă? Aud? Mai tare, n-aţi mâncat azi? Aşa, aşa… Sigur că vreţi. Normal. Că nu în fiecare zi vă întâlniţi cu vreo crăiasă. Păi, bine, atunci. Că taman ce veni, colea, la interviu. Ochio, da? Tamara Medris a făcut facultatea de construcţii şi… Ce, nu ăsta e mersul unei crăiese a florilor? Ete la voi. Ştiţi mai bine ca mine. Vă asigur că e. Şi vreau, aşa, în miez de martie, să vă dăruiesc nu doar o poveste, ci şi flori, multe flori, atât de multe flori… Un regal, pe cuvânt. Deschideţi bine braţele, cât puteţi. Ca să luaţi pentru voi, pentru sufletul vostru, buchete de frumos.

Î: Crăiasă a florilor, ne spui tu, mai în detaliu, mai complex, cine eşti? Căci, am remarcat emoţia cu care mi-ai povestit unele lucruri şi nu vreau să te privez de ea.

R: Oh, Nina! Ce prezentare mi-ai făcut! M-ai lăudat cam mult! Bine te-am găsit şi sunt onorată de invitaţia ta! Nu prea ştiu dacă sunt o crăiasă, dar, da, copaci, arbuşti, flori, toate sunt dragostea mea cea mai constantă de când mă ştiu! Cine sunt? Un om obişnuit, cu rădăcini într-un sat din judeţul Alba, în care am crescut până la vârsta de 11 ani, copil lăsat în grija bunicilor şi care s-a încărcat cu toată dragostea şi cu toată emoţia acelor ani! Care păstrează în amintire poveştile spuse la gura sobei de bunici despre război, despre faptele consătenilor în apărarea satului… Bunicul a fost în război şi a plecat de pe front cu 3 zile înainte de a se închide încercuirea de la Stalingrad, datorită celui de-al 5-lea copil care i s-a născut!

Î: Wow, copilul i-a salvat, probabil, viaţa… Destinul se scrie cum vrea şi cum ştie el.

R: Exact. Un om obişnuit, ziceam că sunt, care a văzut iarna războiul de ţesut, şi care ştie cum se toarce lâna şi cânepa, care a ascultat cu emoţie colindele de Crăciun şi care a fost în sat, la colindat, care a auzit cum răsuna satul de cântece şi care a simţit, prin toţi porii, bucuria sărbătorii şi a mirosului de cozonac… Care a participat la muncile mai uşoare ale câmpului, care a croşetat “cipca” şi a făcut concurs cu prietena din vecini, căreia îi iese mai frumos trandafirul de pe perdeluţă! Am cules şi am înşirat tabac, am fost pe dealuri şi am cules frăguţe… hm… o mulţime de lucruri minunate care mi-au marcat toată viaţa mi-au rămas în suflet. De asta, mă reîntorc în fiecare an în sat, la mormintele bunicilor şi să văd satul, cu dealurile lui, care îmi par că sunt aceleaşi, cu toate că sunt foarte diferite! Şi îmi mai amintesc florile de maci din lanurile de grâu; cred că de acolo, de la focul macilor, mi se trage dragostea de roşu. Îmi amintesc florile din grădinuţa bunicii şi din grădina prietenei Lenuţa! Şi liliacul păsăresc din grădina mătuşii mele Maria! Mă încarc pentru mult timp, după ce le vizitez, în general, primăvara, înainte de Florii. Apoi, mă duc cu gândul pe la Valea Ierii, unde era mama mea cu serviciul. Atunci am văzut munţii şi primele conifere, care, să ştii, m-au impresionat foarte mult, de aceea au fost primii copaci aduşi în grădina şi curtea mea. În anii de liceu şi facultate de la Timişoara, când puteam pleca de la internat, colindam parcurile şi stăteam pierdută, pe câte o bancă, doar să simt şi să admir florile, trandafirii, în special. Natura, cu frumsuseţile ei, a făcut din totdeauna parte din viaţa mea!

Î: M-ai lăsat fără cuvinte! Ai spus atât de frumos! Să nu uităm nicicând, zicea Florin Bogardo, să iubim trandafirii. Ei sunt pe acest pământ, un simbol al iubirii. Eşti de acord, Tamara? Să-i iubim? Să ne placă? Să-i cântăm? Numai pe ei, sau şi alte flori? Mai ales că, e ştiut, trandafirii au spini. Chiar. Ai sute de trandafiri acasă, la tine. De câte ori te-ai înţepat în spinii lor? Sau, cum se-ntâmplă în viaţă, alţi spini, alţi mărăcini ţi-au făcut asta?

R: Da, pentru toate întrebările, Nina! Să-i iubim, să-i cântăm, chiar dacă au spini! Trandafirii sunt regi în grădina mea, vreo 300 sunt, dacă nu şi mai bine, şi mă înţep mereu, nu-i posibil altfel, când îi îngrijeşti – trebuie săpaţi (eu o fac!), tăiaţi, îngrijite tufele, aerisite şi dat o formă cât mai frumoasă. Am învăţat toate astea observând, citind şi făcând! Dar, să ştii, când îţi bei cafeaua aşezat între tufe de trandafir care te îmbată cu parfumul lor, cu frumuseţea florilor prin formă şi culoare, nu-ţi mai aminteşti de nicio înţepătură, chiar dacă nu ştii cum să îţi ascunzi mâinile ca să nu se vadă zgârieturile! Ah… Şi într-o tufă de Florentina (un trandafir roşu, urcător) o pereche de sticleţi şi-a făcut cuib! Doamne, e minunat să îi auzi cântând! Şi, da. M-au înţepat şi alţi spini, dar i-am uitat, aproape!

Î: Câte flori încap, dacă poţi să faci un rezumat, căci ştiu că ai foarte multe, la tine în curte? Dar la tine-n suflet? Şi care, dintre toate, e preferata ta?

R: În curte şi grădină, multe flori încap, multe şi diverse! Trandafirii şi bujorii predomină, tufele de liliac, arbuşti şi copaci, iar în suflet încape tot ce este frumos şi bun! Flori, deopotrivă cu oameni, cu suflete frumoase, cu respect şi cu zâmbete! Flori preferate, mă întrebi? Vai de mine, am o mulţime, nu doar una! Trandafirii, bujorii, liliacul, coniferele, arţarii, ah, şi sunt îndrăgostită de lotuşi, care sunt superbi! Nuferi n-am zis! Şi câte şi mai câte!

Î: Am putea să spunem şi să credem că raiul arată aşa, cum e grădina ta? Mai ales că, ai, după cum mi-ai spus, şi un iaz cu peşte şi broaşte, şi nuferi, şi caişi, şi cireşi şi arţari şi brazi. Ce să-ţi mai doreşti în raiul ăla?

R: Nu ştiu cum arată Raiul, dar, da, mi-l închipui cu multe flori, cu lacuri şi cascade, cu soare şi îngeri. Ziceam de flori: presupun că în rai sunt şi multe flori pe care le am şi eu în grădină, dar şi multe altele care cresc în zone mai calde… În grădină am plante ornamentale, dar şi pomi fructiferi: cireşi, pruni, meri, dar am şi Stejar roşu, Arbore de Lalea, Gingo Biloba, arţari mari şi mici, brazi, pini, molizi albaştri, cedri, salcâmi… Oh! O mulţime, când încep să-i înşirui, îmi dau seama ce mulţi sunt! Am şi mesteceni! Şi cireşi japonezi, şi o mulţime de plante perene şi plante de interior! Iazul, da, l-am avut, dar l-am desfiinţat, căci se umpluse de mormoloci de broaşte şi, regret… dar, nu îmi plac broaştele! Mă încântau seara, când stăteam în grădină şi le auzeam concertul, dar, când ieşeam din casă, după vreo ploaie şi era pericol să calc pe vreo broască, nu-mi mai plăcea. Nici să le văd nu mă dau în vânt, dar să le mai şi calc! În locul respectiv, am adus nisip şi am îngropat câteva vase mari, de câte 750 l, umplute cu apă, unde am ghivece cu nuferi şi lotuşi. Sunt superbi!

Î: Ai pus, o vreme, în grădina ta, ardei şi vinete şi roşii. Aveai şi găini. Acum, ştiu, nu mai ai roşii şi vinete în curte, dar găini mai ai?

R: Nu mai am nimic! Am terminat cu făcutul pe gospodina! Nu-mi ieşeau – legumele – prea grozave, că nu stropeam cu nimic! Am rămas doar cu flori. Şi am ceva frunze de pătrunjel, leuştean, salvie, busuioc, măghiran, de le folosesc în bucătarie, dar, în rest, nimic! Pentru legume sau zarzavaturi nu mai am loc!

Î: Stai că mi-am amintit. Şi nu vreau să trecem peste asta. Ai, în grădina ta mirifică, nuferi şi lotuşi. Povesteşte-ne cum îi ţii, cum rezistă ei, cât sunt de frumoşi? Şi cum se răsfaţă o femeie care are acasă la ea, aproape fără urmă de tăgadă, o grădină botanică? Sau, are atât de mult de muncit la grădina asta, că nu are timp de răsfăţ?

R: Deci, mă răsfăţ! Nu sunt robul grădinii! Dacă am chef, lucrez, dacă nu, nu-i niciun bai, o fi mâine! Mai bine fac fotografii şi mă relaxez, decât să plivesc! Sigur, dacă-i musai, gata, trec la treabă, uneori cu un pic de ajutor, dar, de cele mai multe ori singură! Cresc şi buruieni. De când mi-am adus “proiectarea” acasă, lucrez când şi cum vreau în birou. Pot face şi noaptea, dacă este ceva urgent, sau când plouă! Aşa că, plimbările în grădină sunt o permanenţă! Am nişte scaune din nuiele, pe care le plimb prin grădină, în zonele unde ceva parfumează – tufele de iasomie, de liliac – şi acolo îmi beau cafeaua! Mă relaxează să admir florile, să le fotografiez, să găsesc cele mai bune poziţii ca să pun florile, plantele, mă rog, în valoare. Privitul florilor îmi dă o stare de seninătate, de linişte şi de pace incredibilă! Mă încarcă sufleteşte. Îmi alungă îndoielile şi îmi dă o stare de optimism. Alteori, stau să prind în fotografii când intră rândunicile la cuib – că am şi rândunici în hol, la o anexă. Observ, analizez locurile libere şi mă gândesc: oare, unde ar trebui să mut o floare, să fie o combinaţie mai frumoasă? Citesc şi mă informez despre cerinţele unor plante, sunt tare multe de făcut! Referitor la lotuşi şi nuferi, cum spuneam mai înainte, îi am în vase mari cu apă, îngropaţi în pământ şi acolo rămân peste iarnă. Sunt la adâncimea de 80 cm, unde nu ar trebui să îngheţe. Ies dimineaţa, când mă trezesc, imediat în grădină, să-mi beau cafeaua printre flori şi mă reîntorc în curte pe la prânz. Uite aşa am găsit ceva de făcut în grădină! O străbat toată, mă opresc, admir, fotografiez, respir şi inhalez parfumul arborilor. Aşa frumos miros pinii după o noapte în care îi ud, lăsând furtunul să curgă şi, după ce răcoresc în jur, ud foarte bine şi trunchiul şi ramurile! Nu mă satur să-i admir!

Î: Nu ştiu cum să zic, ai scos minunile tale în lume? Le-ai pozat şi le-ai dus la târg, la teatru, la expoziţie, la local? N-a fost nimeni care să le vrea, care să te îndemne să le prezinţi fie şi în format de fotografie lumii întregi? O să-ţi spun un secret: dacă ajung să lansez o carte la tine în oraş, cu tine aş vrea să fiu alături. Cu tine şi cu multe, multe poze ale florilor tale. Adică, zic de o expoziţie. Poate şi cu un menestrel, de să le zică dulce din lăută. Zi zău că, dacă vin la Arad, nu mă laşi singură. Aduci poze cu florile tale, crăiasă, şi pe tine.

R: Doamne, Nina, ce idee! Cu mult drag aş pregăti pentru lansarea ta de carte o expoziţie de fotografie cu grădina mea! Sunt onorată de aşa invitaţie! Accept, repede, repede, să nu te răzgândeşti! Deci, nu le-am scos în lume, Nina, în felul în care spui… Am pus fotografii doar pe facebook, la mine, căci nu mi s-a părut că este ceva ieşit din comun. Era o pasiune a mea din totdeauna, şi-am dorit să îmi fac în curte şi grădină un spaţiu al familiei şi prietenilor, în care să fie frumos şi drag să păşeşti! La insistenţele surorii mele Mariana mi-am făcut cont pe fb într-un octombrie, 2015, şi am început să pun fotografii cu grădina! Nu credeam că interesează pe cineva! Mi-am zis că nu am ce spune! Ceea ce simţeam, ce îmi plăcea, ce iubesc şi admir mi se părea că sunt trăirile mele care nu contează pentru nimeni. Apoi, am descoperit oameni care iubesc ceea ce iubesc şi eu, avem şi câteva grupuri unde vorbim despre plante, ne arătăm grădinile, ne spunem părerile, este chiar foarte interesant! Şi am învăţat multe! Crăiasa nu-i atotştiutoare!

Î: Eu chiar te-ndemn şi te-mping să faci o expoziţie. Ce nume i-ai pune, cum ai boteza-o? Ba, chiar şi să scrii o carte despre toate splendorile tale. Una în care să îmbini ca acum, în taclalele noastre, povestea florilor cu povestea ta. Ar ieşi ceva frumos, te asigur. Nasul meu de ziaristă hârşită simte filonul. Şi, dacă vrei, sunt naşa cărţii şi-i fac recenzia. Ei, acestei cărţi spre care te îndemn să te gândeşti, cum i-ai zice, având în vedere că toate trebuie pe lume să poarte un nume?

R: Nina, am râs în hohote, să ştii! Cum să scriu eu?!? Îţi trebuie multe să poţi face aşa ceva! Am câteva prietene care scriu de mă topesc, când le citesc – şi te citesc – ai şi au umor, idei, sunteţi haioase. Ştii cum se zice: „decât într-un oraş codaş, mai bine-n satul tău fruntaş”! Rămân eu în banca mea, îmi îngrijesc florile şi vă admir pe voi cum scrieţi! Râd, mă amuz, mă întristez, uneori mi se ridică părul pe cap de emoţie, ce mai trăiri! Unei expoziţii de fotografie din grădină, cred că i-aş spune “grădina secretă” sau „grădina fermecată”, căci eu sunt fermecată de ea! Altfel nu se explică dorinţa continuă de a o face tot mai frumoasă!

Î: Multe mi-ai spus şi multe am întrebat. Dar, acum, spune-mi, te rog, Tamara, cum vorbeşti tu cu florile tale? Şi cum simţi pământul reavăn sub tâmple, când te întinzi în iarbă? Şi cum laşi furtunul să ude florile din curte, ca rândunelele să aibă pământ moale şi bun pentru cuib? Cum, prin ce legături tainice este legat sufletul tău de pământ şi de frumuseţile tale? Şi dacă sună Ro-alertul să anunţe vreo calamitate naturală, la care dintre minunile tale sări întâi să le protejezi, să le dai o mână de ajutor, să le fereşti de dezlănţuirea naturii?

R: Aici, cu simţitul, Nina, m-ai atins! Uau! Oare, cum aş putea să descriu o stare care chiar te face să crezi că eşti o crăiasă?! Glumesc! Primăvara, când apar toporaşii, mă întind pe iarbă să le simt parfumul, să îi admir cum strălucesc de bucurie în soare, iar albinele zumzăie pe ei şi pe păpădii, de te fac să simţi că eşti în al nouălea cer! Îmi aduc aminte – toate astea – de copilărie! Datorită acestor amintiri, am căutat pe şanţuri şi spaţii publice cu lopăţica să-i aduc în grădină. Acum s-au înmulţit şi sunt minunaţi! Şi mă mai întind pe spate, sub mesteceni, şi stau să admir cerul, şi cum aleargă norii, şi cum ramurile trandafirilor urcă spre cer. Uneori, mă gândesc că nu poate exista atâta pace şi bucurie! Să îmbrăţişezi un copac (care nu are spini!), să-ţi lipeşti tâmpla de scoarţa lui, să simţi cum curge seva prin el şi să te bucuri că în zilele secetoase, chiar dacă ai udat 7 ore acel copac, ţi-a mulţumit dăruindu-ţi frumuseţea lui. Şi frumuseţea asta îţi aduce atâta pace şi bucurie! Dacă vrei, poţi observa cum plantele îţi vorbesc. Îţi spun când le este bine, când au nevoie de apă, când le este prea cald, o mulţime de lucruri îţi spun şi îţi arată! Trebuie să le asculţi şi atunci îţi vor dărui o lume. O stare de bucurie şi pace neţărmurită! Dacă ar fi, Doamne fereşte, o calamitate, nu aş putea salva nimic care este ancorat în pământ!

Î: Ai făcut la tine acasă o casă, o căsuţă, dacă pot să zic aşa, pentru copilăria ta. Ţi-ai adus, metaforic vorbind, bunicii, şi amintirile, şi dealurile de pe când erai copilă, şi frumuseţile portului popular, la tine acasă. Povesteşte-ne despre comoara pe care, de Sânziene, o întinzi, frumos, în sufragerie. Şi, te rog: nu te zgârci, nu ne da cu linguriţa. Că ne place şi vrem cu polonicul. Nu în fiecare clipă întâlnim oameni bogaţi, din punctele astea tainice, ale inimii, ca tine.

Î: Dacă am zis de polonic şi linguriţă, iaca, mi se făcu o foame… Ce-ai şi tu la îndemână pe aci? Cu ce bunătăţi din Banat ne îmbii? Şi cum arată masa pe la voi? Cât de plină e, cu ce, câţi oameni sunt la masă? Şi, dacă tot ne tratezi aşa, crăieşte, fă-ţi pomana, Tamara, şi dă-ne şi o reţetă. Deci, băieţi şi fete, plaivaz şi hârtie, mămică, să notăm, că fata asta nu ne spune de o mie de ori, precum toacă popa în altar, ce şi cum.

R: La aceste întrebări, că răspund la amândouă odată, aş avea multe de spus, dar am să încerc să fiu cât mai concisă. Am crescut la bunici, până la 11 ani şi, apoi, vacanţele şi de la liceu, şi din facultate le făceam, în marea majoritate, în sat, la bunici, apoi, părinţii au venit şi ei în sat. Am fost una dintre nepoatele preferate. Oricum, m-am simţit foarte iubită şi mi-am iubit, la rându-mi, bunicii. Pe bunica o am ca o permanenţă în gândurile mele şi, cum spunea o doamnă pe un blog, dacă, of, gândurile ar fi lumini, mama (bunica) ar avea cel mai frumos şi mai mare candelabru din univers! Am ajutat cu tot ce s-a putut şi, amintirile mele din acea perioadă cu înşiratul tabacului, cu etapele pregătirii fuiorului de cânepă, cu ţesutul de covoare sau lepedeie mi-au rămas în minte, înscrise pe vecie! Iar îmbrăcatul în costum popular al bunicilor şi al oamenilor din sat, în zilele de sărbătoare era ceva desebit şi solemn, în opinia mea! Am păstrat de la bunici covoare, feţe de perini, ia bunicii şi alte ii, pieptare, poale, pasturi care au aparţinut bunicii, mamei şi mătuşilor mele. Nu am loc să le expun, dar, după ce trece Paştele sau de Sânziene le scot, spăl iile şi le aşez prin sufragerie pe toate. Le ţin aşa vreo lună, iar locul de citit se mută pe un fotoliu, între ele! Citesc, dar mai mult rememorez amintiri, privesc fotografii vechi, le simt şi îmi tot aduc amiiiiiinteeeeee! E vreme de amintiri, atunci. Mai plâng, mai râd, dar îmi aduc o imensă bucurie. Şi pace. Şi toată lumea copilăriei se reîntoarce! Cu masa asta, cam am probleme, nu vă aşteptaţi la oarece mâncăruri grozave! Eu sunt cu tradiţiile! De fiecare dată când fac vreo masă, vreau să schimb meniul, să pregătesc altceva, dar tot la mâncarea tradiţională ajung. De parcă ea face parte din tot eul meu şi, cel mai probabil, da, face. Uite, chiar acum, sâmbătă, a fost ziua fiului meu mai mic. Şi a venit de la Cluj, unde lucrează, să facem o masă în familie şi, clar, am făcut! Am fost 22 la număr, inclusiv copii, nu ai lui! Şi am avut aşa: ouă umplute, salată de vinete cu ardei copţi şi roşii, salată de cartofi, brânză cu ceapă verde, ridichi, etc, supă de găină, uau, ce faină a fost, sarmale cu ciolan, şniţele cu cartofi prăjiţi, că le plac copiilor, friptură de porc, tort cu cremă de ciocolată, bun, haios, făcut de o prietenă, că noi nu ştim… No, ce ziceţi, boieri, dumneavoastră? Zi tu, Nina, la ce să dau reţeta, că bucatele mele sunt dintre cele de care face tot omul la casa lui. Drept îi că fac mâncare bună, nu ca să mă laud spun asta, dar chiar aşa este! Mai ales supă, ciorbă – de orice fel – şi tocăniţă de pui cu mămăliguţă!

Î: Deja îmi plouă-n gură. Şi mă ţin băţoasă că sunt la dietă… Aşa… Mergem mai departe. Ca Angela. Cum face un om, recte eu, să aibă în grădiniţa din faţa casei flori de la primii ghiocei până la brumăritele crizanteme? Le plantează pe etaje, pe timpi de înflorire, pe ochi frumoşi? Tamara, şi mai spune-mi ce flori să aleg şi cum.

R: Începi cu spânzul, care acum este înflorit, adaugi lalele, narcise, zambile, muscări şi o magnolie frumoasă, ca să parfumeze grădina! Apoi, neapărat, o tufă de liliac plantată în soare, măcar una! Şi bujori, mulţi bujori parfumaţi, albi, roşii, vişinii. Sunt nişte flori superbe, eu am o mulţime de tufe şi de soiuri. Apoi, spre sfârşit de aprilie, în grădina mea încep să-nflorească trandafirii! O feerie! Flori atât de delicate, de parfumate, pentru toate mărimile, gusturile şi mirosurile! Spre toamnă, când cade roua dimineaţa şi merg în grădină, culeg roua de pe flori, atât de aromată de pe petale aşa de fine şi delicate! Nu degeaba sunt numiţi regii florilor! Vara, pe lângă trandafiri, îşi etalează frumuseţea Hibiscusul moschetous, plus flori de câmp şi din fâneţe, plante anuale, mărăriţe, echinaceea.

Î: Hai că, aşa, cât de cât mă încadrez cu florile din grădină. Se spune că fiecărui om i se potiveşte o floare, îl reprezintă, îl caracterizează. Pentru mine care crezi că ar fi cea mai nimerită? Ştii – mă demasc, cum ar veni, mă dau în gât, eu pe mine, da’ sunt asumată şi zic drept, parol – mai înţep, ca să nu zic că înțep al naibii, pe la ziar. Deci, ca să ştii asta, când îmi aloci o floare. Pesemne că mătrăguna sau sor’-sa de mamă, cucuta, e pe calapodu’ meu.

R: Cred că ţi s-ar potrivi foarte bine trandafirul, Nina! Trandafirul este splendid, dar şi înţeapă! Cu rost! Cred că şi tu ești cu ţepi, acolo unde e cazul! Nu îmi închipui că, aşa, din răutate o faci! Vrem să schimbăm lumea! Dar, oare, ea vrea să se schimbe? Face ceva pentru asta? Uite, eu în grădină, nu folosesc chimicale. Nu doresc să omor gâzele, nu vreau să poluez aerul din grădină şi nici pământul! Păsărelele se ocupă de insecte şi îngrăşământ folosesc doar organic! Iar dacă plantele se îmbolnăvesc, iaca, le mai cad din frunze, se mai usucă, vor creşte altele noi. E legea firii. Deci, Trandafir Nina eşti şi te cheamă! Uite ce oameni frumoşi aduci la interviu!

Î: Mulţumesc mult. Îmi place. Bine. Trandafir. Parfumul pe care-l foloseşti e unul floral?

R: Folosesc şi parfumuri florale, dar şi mai puternice, ştii tu! Depinde de locul, ora, ocazia unde mă aflu. Sunt adaptabilă.

Î: De florile mărului sau florile dalbe?

R: De flori dalbe de măr!

Î: Floare la ureche sau floare de colţ?

R: Uneori, îi şi floare la ureche, dar şi floare de colţ. O floare splendidă!

Î: Zodiac sau horoscop?

R: Păi, niciuna, neapărat, mai citesc uneori, dacă îmi pică sub nas vreun articol interesant legat de mişcarea astrelor şi conjuncţii, dar, fără să caut neapărat ceva la zodia mea. Sunt scorpion!

Î: Sfinte Sisoie! Şi eu. Iaca potrivire! Sfânta Treime sau Sfântul Duh?

R: Ambele.

Î: Ali Baba sau cei 40 de hoţi?

R: Ali Baba.

Î: Floră sau faună?

R: Şi floră, şi faună.

Î: Mihai Beniuc sau Elena Farago?

R: Elena Farago! Atât de frumoase sunt poeziile ei!

Î: Lampă sau veioză?

R: Lampă.

Î: Federer sau Nadal?

R: Federer! Îl admir foarte mult!

Î: Piano sau pianissimo?

R: Piano!

Î: Negresă ori tiramisu?

R: Tiramisu!

Î: Chiftele sau hotdog?

R: Chiftele.

Î: Nicoleta Voica sau Nicolae Guţă?

R: Mai bine, Ioan Bocşa, Dinu Iancu Sălăjan, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Ionuţ Fulea.

Î: Muşcată sau begonie?

R: Muşcată.

Î: Crăiasă ori zână?

R: A zânelor Crăiasă.

Î: Atent sau îngrijorat?

R: Atent.

Î: Struguri sau stafide?

R: Struguri.

Î: Fântână sau robinet?

R: Fântână.

Î: Clopot sau talangă?

R: Amândouă.

Î: Ardei sau vinete?

R: Amândouă.

Î: Nuci sau fistic?

R: Nuci.

Î: Trandafir sau bujor?

R: AMÂNDOUĂ!

Î: Să ştii că acum ne jucăm. Altfel spus, ne punem imaginaţia la treabă. Să presupunem că avem un bal al femeilor românce de ieri, de mai ieri, de azi. Şi tu, ca regina balului, ai decis să le oferi câte o floare. Fiecăreia după prestanţă, notorietate, spuse şi făcute. În primul rând, de să luăm lumină de la ea, e Elena Udrea. Ce floare-i dai?

R: Dacă trebuie neapărat, una artificială!

Î: Dar Reginei Maria, că, uite o zăresc la o masă?

R: Ooo… Cum era mare iubitoare de flori, reginei Maria i-aş oferi cel mai frumos şi mai parfumat crin!

Î: Uite-o şi pe succesuri… asta… pe Elena Băsescu. Crezi că vrea să vorbeşte cu noi? Ăăă? Ce floare ai zis că primeşte?

R: Oare, i-ar trebui?

Î: Se propaghează tare pe culoarul din dreapta Raluca Turcan. Ce floare merită? Cred că acuma ştie câţi ani are. Și nici nu se mai teme că omul se culcă viu și se trezește, Doamne ferește, mort!

R: O…. NU!

Î: Ţi-am zis că sunt femei de ieri şi de azi, la balul ăsta. Că o văz, mămică, şi pe Ceauşeasca. Ai şi pentru ea o floare, nu?

R: Of… Sunt persoanele acestea, câteva… Nu aş dori să fiu rea, dar chiar nu pot să aleg vreo floare pentru ele! Florile sunt frumoase…

Î: Mai într-un colţ sunt Zoe Dumitrescu Buşulenga şi Ana Aslan. Ce să fie pentru ele, ce floare?

R: Cel mai frumos şi mai parfumat trandafir!

Î: Hopa, veni şi Viorica, na! O văz io d-aici. O cunosc după sandale… nu, nu, după coafură. Am încurcat premianta.

R: Regret, n-o văd.

Î: Maria Tănase e mai în spate. Vorbea cu Brâncuşi. Ce i-ai destinat?

R: O Pasăre Măiastră!

Î: Ptiu… Să dea naiba! L-am văzut şi pe Fuego. Da’ el ce caută aici, printre doamne, să ne încurce ploile… asta… florile?

R: Hm…

Î: Îţi mulţumesc, Tamara, că ai rupt din timpul tău preţios ca să vii la interviu, la mine. Discuţia a fost o reală plăcere şi onoare. Îţi doresc viaţă înflorită. În toate culorile florilor tale.

R: Nina, draga mea, îţi mulţumesc foarte mult! Pentru toate, pentru tot! Alegi ceea ce crezi că ar fi în ordine! Şi fotografii… Alege tu câteva, care crezi că pot să dea o idee despre grădină! Mi-ai dat foarte multe idei despre ce aş putea să fac! Mă mai gândesc! MULŢUMESC! MULŢUMESC! Eşti o minunată! Semnat, Crăiasa Tamara!