Interviu neconvenţional: Dumnezeu a urcat la prima…

Ce faci, ce simţi, ce zici, când interlocutorul tău, un băiat tânăr, inteligent, talentat, tobă de carte, îţi spune, din primele momente ale dialogului pe care îl iniţiezi cu el, astfel: nu fac paradă cu treaba asta, dar sunt născut cu paralizie cerebrală? Ce zici şi ce simţi şi ce faci, tu, om fără problema asta? Ce?!?

N-ai timp să faci şi să gândeşti nimic din astea, căci băiatul ăsta vivace şi, clar, puternic, vine tot el cu răspunsul: „şi-s destul de căpos, încât să nu vreau scaun cu rotile”. Tu, care citeşti, să ai problema asta, ai plânge? Te-ai victimiza? Ai poza în omul amărât? Câţi dintre noi am putea să fim confortabil cu asta?

Eu mi-am fracturat în vară piciorul în vreo două, trei locuri. N-a fost, nicidecum, sfârşitul lumii. Dar, ziceam că se păvale, peste capul meu, cerul. Cu toată spuma lui albastră. Noi, toţi, sunt convinsă, ne aolim. Ne jelim. Ne plângem. Vai, dar ce ni se întâmplă! Vai, dar cum, nouă? Vai, dar nu se poate!

Ei, bine, Alex Szollo, căci aşa se numeşte băiatul ăsta numai zâmbet şi forţă psihică şi sufletească, râde. Poate, de viaţă. Poate pentru că e un om care a învăţat să râdă de problema lui şi chiar să şi-o facă prietenă. (Eşti cu mine, i-a spus, pesemne, bine, atunci să ne avem ca fraţii, tu şi cu mine, problemo!) Poate pentru că, în timp, a înţeles că nimic nu e mai important decât clipele astea de care, nebuneşte, ne agăţăm toţi.

11:02, 11.11.2024 • LIFESTYLE

Mirela Vaida, despre dușmani, carieră și momentele dificile: „Eu nu am dușmani. Dacă alții mă văd așa, e treaba lor!”

Sau, poate că, Alex Szollo – v-am spus că e un tip inteligent – a descoperit că Dumnezeu este lângă el. Umăr lângă umăr. Uneori, îi ţine mâna şi-i spune: poţi! Alteori, îl bate pe umărul de alături, prieteneşte, şi-l felicită: aşa, bravo! Dă-i-nainte! De fapt, când Dumnezeu a aflat despre interlocutorul meu de la interviul neconvenţional, s-a grăbit, ca un Dumnzeu al nostru, ce e, să urce, chiar la prima staţie, în trenul lui Alex. De atunci, în nicio gară, în nicio haltă, în nicio staţie, n-a mai coborât.

Alex este traducător, translator şi interpret în Timişoara, unde trăieşte, şi a scris o carte care a făcut senzaţie. Şi datorită stilului curat de scriere, dar şi subiectului abordat: Baraba, tâlharul de lângă crucea pe care a fost răstignit Iisus, privit dintr-o altă perspectivă. De altfel, cartea chiar aşa se numeşte: Eu, Baraba. Daţi-vă aproape. Întindem masă mare. Alex, un munte de voinţă şi de ambiţie, ne spune povestea lui. Şi noi, ar fi bine să luăm notiţe. Despre cum mergi mai departe în viaţă, când nu mai poţi să mergi! Am spus mergi, nu te târăşti!

Ar fi nedrept acest interviu să nu mai fac o precizare. Cu sufletul în gât, blocat în mărul lui Adam, o fac, iacătă, în continuare. Doamna mama lui Alex, vă rog să-mi permiteţi, fie şi de la distanţă, să vă trimit un milion de îmbrăţişări şi, de asemenea, să-mi daţi voie să-mi aşez fruntea – ca pe o icoană a Măicuţei Domnului – lângă mâinile dumneavoastră care, atâţia ani, 17, n-au obosit nicio câtime de clipă să scrie, să noteze, să înveţe. Cu Alex. Pentru Alex. Domnul tatăl lui Alex, cu fermitate şi cât pot eu de bărbăteşte, vă strâng mâna pentru tot ce-aţi făcut!

Întrebare: Alex, vrei să începem discuţia noastră, prin a spune împreună Tatăl nostru? Încep eu, uite, şi continuă tu: Tatăl nostru care ne eşti în cer, sfinţească-se numele Tău…

Răspuns: Vie Împărăția Ta (ceea ce-mi înrădăcinează conduita unui moștenitor de Împărăție) facă-Se voia Ta, (care-mi lămurește că nu totul se-nvârte în jurul meu și a ceea ce vreau eu), precum în Cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi (și sunt recunoscător până la Cer și înapoi că pot practica meseria pentru care am studiat, de traducător), și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău (și sunt recunoscător până la Cer și înapoi că n-am avut niciodată ispite prea mari în viață, și am fost ferit de relele cele mai rele). Căci a ta e Împărăția, și puterea, și Slava, acum, și pururea, și-n vecii vecilor, amin!

Î: Povestea ta e copleşitoare. M-ai emoţionat infinit. Aşa că, te rog să ţii tu cârma discuţiei şi să ne spui ce şi cât poţi despre tine. Sunt, crede-mă, un foarte bun ascultător.

R: Nu! Bagheta de dirijor e la tine. Depăşim împreună asta.

Î: Fiind un pic diferit, spune-mi cum ai reuşit să faci atâta şcoală. Cum ai intrat în clădirile de învăţământ, cum ai scris, cu cine ai mers, cum, într-un cuvânt, a fost.

R: A fost o experiență cu totul unică. Privind în urmă, la o primă vedere, nu-mi vine-a crede că au trecut șaptesprezece ani de școală. Însă, când mă uit la mama și-mi aduc aminte de toată tenacitatea și perseverența ei, când mă uit ce putere fantastică de muncă are tata, îmi dau seama că pe brațele lor mi-am purtat știința de carte. Și asta mă face întru totul recunoscător. Mamei îi datorez toate lucrările și tezele din școală, ea mi-a fost colegă de bancă din clasa I până-n facultate și a scris mereu după dictare. Desigur, trebuie să adresez un gând de recunoștință și tuturor dascălilor care-au avut, de la bun început, încredere în vocea mea și m-au determinat să o fac auzită cu fermitate.

Î: Desigur, părinţii tăi au fost în tot şi-n orice. Îi iubeşti fără limanuri. Am înţeles asta, după cum mi-ai spus când am vorbit mai devreme: fără ai mei nu mai eram aici. Nu mai eram aici! Adică… Dar nici nu vreau să mă gâdesc. Ai liberul arbitru să dezvolţi sau nu asta. Sunt convinsă că le-ai spus alor tăi cât de mult îi iubeşti. Dar, acum, mi-ar plăcea, şi cred că le-ar plăcea şi lor, să le spui asta cum nu le-ai mai spus niciodată.

R: De-a lungul vieții mi s-a tot spus că sunt un erou, că am talent, că am Har. Dacă am o sămânță de Har este așa pentru că am avut alături cei mai răbdători și mai tenace grădinari din câți există, care-au știut cu ce trebuie s-o ude ca să dea rod bun. Înainte de-a fi orice sunt, sunt fiul părinților mei, iar ăsta este adevărul fundamental și de netăgăduit al ființei mele, cu tot ce a văzut vreodată cineva în ea ca fiind „bun”.

Î: Eu, Baraba se numeşte cartea pe care ai scris-o şi ai lansat-o acum trei ani. Asta înseamnă că acţiunea ei se petrece acum 2000 – şi – de ani. Căci, bănuiesc că nu e o metaforă. Ai citit, ai făcut documentare, te-ai întors în timp pentru asta. Cum a fost, de unde a pornit ideea scrierii acestei cărţi şi care este tenta, chiar tematica ei? Faptul că această carte se numeşte Eu, Baraba mă duce cu gândul că e scrisă la persoana I. De ce ai ales să abordezi subiectul astfel? A curs povestea mai bine aşa?

R: Baraba este, în Evanghelii, o notă de subsol, practic. Un personaj episodic, care trece fulgerător pe lângă Hristos. Însă, am descoperit, și m-a frapat, simbolistica numelui lui: în aramaică „Bar-Abba” înseamnă „Fiul Tatălui.” Astfel, m-am întrebat dacă nu cumva Iisus a făcut mult mai mult decât să moară pentru un criminal răsculat. M-am gândit c-ar fi putut să accepte să se jertfească pentru ca acel ucigaș răsculat să poată fi demn de numele său. Și am vrut neapărat, pornind de la simbolistica numelui, ca fiecare cititor să vadă un pic din sine în Baraba, căci suntem, cu toții, fii și fiice ale Tatălui Ceresc.

Î: În afară de personajele Iisus şi Baraba, pe cine mai avem în carte? Respecţi întru totul litera Bibliei sau laşi imaginaţia să zburde liber?

R: E o provocare destul de mare să scrii ficțiune biblică, și de-asta mi-am și dorit să debutez cu un astfel de roman. Ca în orice operă de ficțiune biblică, pornesc, desigur, de la episoade binecunoscute din Scriptură, dar las și imaginația să umple anumite goluri. Veți face cunoștință cu Longinus, centurionul care L-a străpuns pe Mântuitor cu sulița, îi veți cunoaște familia și veți fi surprinși de turnura destinului lui. Veți vedea Imperiul Roman în toată grandoarea și cruzimea ce i-a pecetluit istoria, și sper să vă placă mult.

Î: Sunt absolut convinsă că atât mie, cât şi prietenilor care citesc acum, ne va plăcea foarte, foarte mult cartea ta. Spune-mi aşa, Alex: cuvântul scris. Cât de important e pentru tine cuvântul scris?

R: Este ceea ce iubesc cu nesaț, ceea ce-mi hrănește mintea și mă motivează clipă de clipă.

Î: Care a fost cel mai frumos cuvânt pe care l-ai primit de la cineva care a citit cartea şi chiar de la critici?

R: Îmi spunea cineva că s-a simțit, citindu-mi cartea, de parcă ar fi avut ocazia să stea de vorbă cu Iisus. Și cred că ăsta e un lucru extraordinar, pentru că din start mi-am dorit un Hristos de care lumea să vrea din tot sufletul să se apropie.

Î: Pornind de la cuvântul cuvânt, preferi să ne oprim la cuvântare sau la cuvântătoare? Sau ai altă variantă?

R: Tot ce are „cuvânt” în compoziție are miez de viață. Chiar și „necuvântătoare”, pe care le iubesc din suflet!

Î: Cum te rogi tu, Alex?

R: Întotdeauna cu sinceritate și multă recunoștință.

Î: Ai mulţi prieteni? Citesc şi ei mult, ca tine? Te citesc? Ce spun despre Eu, Baraba?

R: Nu am o armată de prieteni, însă, am prieteni care fac cât o armată. Am cititori împătimiți printre ei, și m-a bucurat bucuria lor privitoare la cartea mea.

Î: Ştii foarte bine limba engleză. Citeşti, mai degrabă, în română sau în engleză? Mergând mai departe, în care dintre cele două limbi visezi şi gândeşti?

R: Citesc mult de tot în engleză, făcând multe recenzii autorilor publicați peste Ocean în regim independent, (deși am și câteva bestsellere) în schimbul unor exemplare din cărțile lor, cu autografe. Cred că traducător fiind, am ajuns să gândesc în engleză. Iar de visat, am visat în ambele limbi. Le iubesc mult pe amândouă.

Î: Ai, din cărţile pe care le devorezi, un personaj preferat? Atât de preferat, că ai vrea, dacă ar fi posibil, să-l fi creat tu?

R: Quasimodo, al lui Hugo, mi-e ENORM de drag. Deși o adunătură de defecte trupești, este, în esența lui cea mai profundă, un suflet care cunoaște recunoștința în forma cea mai pură. Să fii în stare să verși o lacrimă pentru un strop de apă înseamnă să te vădești frumos, oricum ai arăta!

Î: Mere verzi ori roşii?

R: Roșii, categoric.

Î: Vanilie sau lămâie?

R: Nici, nici. Sunt ciocoholic.

Î: Bisericuţă sau catedrală?

R: Harul intră-n ambele, cât inima-i deschisă.

Î: Cu scaun la cap sau cu capul în nori?

R: Cu ochii-n Cer și picioarele pe pământ.

Î: Stan sau Bran?

R: Bran.

Î: Afine sau portocale?

R: Portocale. Miros a Crăciun.

Î: Logică sau intuiţie?

R: Și, și, cu MULTĂ inimă pe deasupra!

Î: Semnul crucii ori rugăciune?

R: Ambele!

Î: Scris ori citit?

R: Asta-i ca aia cu mâna stângă sau dreaptă!

Î: Cumpănaşu ori Caramitru? Junior.

R: Arnold Schwarzenegger.

Î: Polul Nord sau Ecuator?

R: Polul Nord pentru Moș Crăciun, Ecuator pentru fructe.

Î: Hartă sau schemă?

R: Stau prost cu orientarea-n spațiu, deci schemă!

Î: Bastilia ori Edicule?

R: Bastilia a dat posterității un imn, la Edicule s-a înveșnicit o familie de martiri, deci ambele.

Î: Bruxelles sau Tel Aviv?

R: Câh, Bruxelles, cu corectitudinea lui politică! Tel Aviv, oricând!

Î: Gaiţele sau Tache, Ianche şi Cadâr?

R: Take, Ianke și Cadâr. Dialogurile dintre etnii-s interesante rău.

Î: Mâine sau ieri?

R: Fiecare azi e și-un mâine, și-un ieri.

Î: Joc sau joacă? Geometrie sau algebră?

R: Am alergie la mate.

Î: Colaci sau măcinici?

R: Orice-i de casă e fain!

Î: Taină sau magie?

R: Orice taină are magia ei, și orice magie e o taină.

Î: Ton sau păstrăv?

R: Ton ca ingredient pentru paste, cu cașcaval ras, păstrăv la grătar. Ambele sunt desfătări culinare, pentru mine.

Î: Ochi sau urechi?

R: Și, și.

Î: Alex, facem, da, un exerciţiu de imaginaţie? Dacă ai fi trăit în vremea eroului tău, Baraba, şi ai fi avut pârghii şi putere, dacă-i fi fost cineva, ai fi schimbat firul istoriei şi al lumii şi al începuturilor? Şi, de fapt, cine ai fi fost? Şi cum ai fi scris povestea poveştilor, dacă erai acolo?

R: Nu știu dacă aș fi putut să schimb ceva, fiind față-n față cu Iisus, Care pe toate le-nnoiește. Dar dacă ar fi să aleg un personaj, în afară de Baraba, cu care să-mi fi plăcut să mă identific, cred c-aș fi vrut să fiu Iair ori Nicodim. Ambii sunt oameni cu carte, a căror viață se schimbă după ce-L întâlnesc pe El , pe Dumnezeu-Fiul, pe Dumnezeu-Cuvântul.

Î: Deviza ta e, mai degrabă vreau sau pot sau ştiu sau trebuie să fiu un învingător?

R: Deviza mea e „Nu sunt perfect, ci sunt iubit!” E tot ce m-a ajutat să înaintez în viață, mai ales cu privire la relațiile cu ceilalți.

Î: Un cuvânt, că tot ne-am jucat cu el, cu cuvântul, de mângâiere sufletească pentru cei care ne citesc, ne spui?

R: Căutați mereu a trăi clipa. Dar, nu doar una, ci FIECARE. Bucurați-vă din plin de tot ce vă-nconjoară, munciți cu drag, distrați-vă din plin, discutați deschis, râdeți sănătos, nu vă rușinați să plângeți atunci când simțiți nevoia, acceptați-vă imperfecțiunile. Zâmbiți-i vieții. Cu toată fața. O să fiți super-plăcut surprinși/surprinse să vedeți în ce fel poate răspunde.

Î: Alex, punem punct acum. Dar, poate mai tăifăsuim şi mai încolo să-mi spui despre celelalte proiecte literare, căci ştiu că mai sunt. A fost o reală plăcere să discutăm. Îţi mulţumesc foarte mult.

R: Mulțumesc și eu din suflet, a fost o onoare! Mă bucură orice spirit deschis cu care pot dialoga fără opreliști formale sau de orice altă natură! Îmi plac gurile de aer proaspăt! Numai bine cititorilor ziarului tău!