„Întotdeauna pregătiți”: Regimentul 2 Cavalerie al US Army a început dislocarea în România

Publicat: 09 feb. 2022, 22:30, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
„Întotdeauna pregătiți”: Regimentul 2 Cavalerie al US Army a început dislocarea în România

Armata SUA în Europa și Africa a confirmat că Regimentul 2 Cavalerie a început dislocarea în România și urmează să sosească și alte forțe în zilele următoare, potrivit Stars and Stripes.

Este ceva obișnuit ca Regimentul 2 Cavalerie – o unitate de intervenție rapidă supranumită „Dragonii’, să efectueze misiuni în afara garnizoanei sale din Bavaria, întrucât, de ani de zile, unitatea a activat de-a lungul flancului estic al NATO pentru exerciții de antrenament, amintește publicația americană. Regimentul a condus și grupul de luptă multinațional al NATO din nord-estul Poloniei, în vecinătatea exclavei militare a Rusiei, Kaliningrad, detaliază Stars and Stripes.

1.000 de soldați ce momentan sunt staționați în Germania vor fi repoziționați în România în zilele ce urmează. Este o unitate Stryker, de cavalerie mecanizată care e menită să fie dislocată rapid și să se miște iute odată ce e pornită. Va suplimenta cei circa 900 de militari americani ce sunt în prezent în România”, anunța la începutul acestei luni John Kirby, ofițerul de presă al Pentagonului. Kirby a menționat că dislocarea trupelor este făcută la solicitarea României.

Misiunea de a se deplasa rapid

Militarii americani parte a 2nd Cavalry au mai fost în țara noastră și în anii trecuți în contextul unor exerciții militare. Poate cea mai mare prezență a lor a fost în 2017, la exercițiul Saber Guardian, unul dintre cele mai mari exerciții NATO din acel an și care s-a desfășurat și în România.

Sub deviza „Toujours Pret” („Întotdeauna Pregătiți”), deviză care exprimă spiritul și elanul regimentului, militarii parte a 2nd Cav au misiunea de a se deplasa rapid oriunde e nevoie bazându-se în principal pe vehiculele blindate Stryker – transportoare de trupe pe roți ce au o versatilitate mare atât în termeni de armament, cât și în termeni de mobilitate.