Intrarea în Maicii Domnului în Biserică. Ce trebuie să faci în această zi
Credincioșii vor sărbători pe 21 noiembrie Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia, prima sărbătoare din postul Crăciunului 2021. Se spune că această zi este una aducătoare de noroc și bucurie.
În fiecare an, pe 21 noiembrie 2020, credincioșii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Această zi importantă din calendarul ortodox se referă la momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de trei ani, a fost dusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim.
Ce trebuie să faci de în această zi
Potrivit creștinortodox.ro, pe 21 noiembrie, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Dacă sunt ținute la lumină și căldură, crengile înmuguresc și înfloresc și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove.
De asemenea, se spune că este bine ca fiecare credincios să aprindă o candelă, iar focul să ardă în casă toată noaptea. Conform tradiției, dacă acest ritual este respectat, în viața copiilor din familia respectivă va apărea norocul.
Totodată, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică se aprind lumânări pentru copiii nebotezați, dar și pentru cei care au murit în condiții suspecte, fără lumânare. În memoria lor se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă.
Tradiții și obiceiuri de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
La țară, fetele care vor să își afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. Atunci când cântă cocoșul, fiecare fată aprinde lumânarea așezată pe margine și privește în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei.
În zonele rurale, credincioșii respectă un ritual care alungă bolile. În fiecare gospodărie, la icoana Maicii Domnului se pune un vas cu apă proaspătă și se aprinde o lumânare. Dimineață acea apă se bea.
În această zi extrem de importantă din calendarul creștin ortodox se crede că strigoii circulă fără opreliște, motiv pentru care se ung cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunică, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzice orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este una dintre cele două mari sărbători din timpul Postului Crăciunului. În această zi, Biserica Ortodoxă a dat dezlegare la pește și vin.