Între HR și stare de spirit: Cum și-a ținut o agenție de turism angajații departe de haosul pandemiei
Specialiștii în HR consideră că o cultură organizațională sănătoasă reprezintă mai mult decât un stâlp de susținere a unui brand. Fiind, de fapt un avantaj competitiv.
Iar, în aceste timpuri complicate și incerte, reziliența organizațională reprezintă modul de acțiune al companiilor, firmelor, agențiilor care se respectă.
Știm cu toții ce a însemnat și înseamnă pandemia pentru agențiile de turism. Toate au încercat să reziste, să se adapteze, să crească și să se dezvolte profitând de noile oportunități din turism, adaptate la noua realitate și la nevoile actuale ale călătorilor.
„Pentru Eturia, anul 2020 a fost provocator și transformator deopotrivă, ne-a scos mult din zona de confort și ne-a forțat să ne depășim limitele. Chiar și în lockdown, când nimeni nu călătorea, noi am rămas la fel de activi și am fost nevoiți sa fim mai creativi ca niciodată. A fost un an de adaptare, reinventare, care ne-a testat cu adevărat valorile și cultura organizațională. L-am încheiat istoviți, dar mai puternici, cu multe lecții învățate și cu mulțumirea că ne-am demonstrat că suntem o echipă puternică. Am început anul 2021 cu planuri de recrutare și de reîntregire a echipei, iar pe măsură ce vom reveni la modelul de business anterior pandemiei, vom continua procesul de extindere a echipei”, mărturisește Alina Stoica, HR Business Partener la Eturia.
În ce au constat „stimulentele”
În perioada pandemiei, deși politica de HR a suferit reajustări (punând pe hold strategia mare de training, renunțând la unele proceduri și roluri care nu foloseau într-o perioadă de restricție, reajustând schemele de salarizare pentru a păstra cât mai mul echipa întreagă), agenția a ales să meargă înainte în ciuda tuturor schimbărilor și obstacolelor, pariind pe un mindset de creștere, pozitiv, orientat către soluții și de apropiere interpersonală pentru a reduce cât mai mult impactul pe care toată perioada l-a avut.
Câteva dintre acțiunile pe care managementul agenției de turism le-a continuat și altele noi pe care le-a îmbrățișat datorită contextului nou, ce au ținut angajații motivați au fost: asigurarea că oamenii își pot desfășura optim munca de acasă; îmbunătățirea comunicării interne implementând noi canele de comunicare; organizarea de video call-uri săptămânale cu întreaga echipa, în care CEO-ul Eturia a transmit update-uri din punct de vedere economic și al contextului intern de business; organizarea de diferite întâlniri de socializare: curs de gătit, de zumba, de limbi străine sau citit; informarea permanentă a colegilor, facilitând accesul la o serie de webinarii cu tematici de mare interes: remote working, crisis leadership, gestionarea emoțiilor în condiții de stres etc.
Oamenii au fost astfel stimulați să creeze și să se detașeze de haosul creat de pandemie.
Starea de spirit a început să revină pe un făgaș bun
„În acest context, starea de spirit a angajaților noștri a început să revină pe un făgaș bun chiar de la sfârșitul anului trecut, când strategia de vânzări adoptată la acel moment s-a dovedit a fi una de succes și ne-a arătat că se poate călători și în pandemie. Totodată, ne-am respectat promisiunea față de colegii de care am fost nevoiți să ne despărțim anul trecut, iar acum ne-am reîntregit echipa”, mai spune Alina Stoica.
De la o echipă inițială de 10 membri, agenția de turism a ajuns la 53 de angajați, dintre care peste 60% sunt în agenție încă din primii ani. Știut fiind faptul că rata de retenție a angajaților reprezintă un indicator important într-o companie orientată și către oameni.