Întrevedere între ministrul Educației și reprezentanții AUR: Școlile de vară, o soluție?
O întrevedere pe tema redeschiderii școlilor a avut loc, miercuri, între ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și reprezentanții AUR.
Cei de la AUR au propus ca soluție alternativă înființarea școlilor de vară. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune că această soluție este una corectă.
„Au fost propuse măsuri precum şcoli de vară, în care să poată fi recuperat într-o manieră sintetică cea mai mare parte din ce s-a pierdut pe parcursul crizei sanitare, pentru asta avem nevoie de concursul profesorilor în primul rând, dar avem nevoie şi de acoperire bugetară. Şcolile de vară sunt o soluţie corectă, fiind nevoie de profesori, fiind nevoie de resurse financiare alocate în acest scop. De asemenea, ceea ce oricum am fi făcut, legătura cu universităţile pentru a avea înţelegere, flexibilitate pe parcursul examenului de admitere în universităţi”, a spus Cîmpeanu, citat de Agerpres.
Sorin Cîmpeanu atrage atenția că vor trebui recuperate pierderile suferite.
„Trebuie verificat tot ceea ce a asimilat fiecare elev şi trebuie intervenit personalizat cu acţiuni remediale. Este un set întreg de măsuri. Şcoala de vară este una dintre aceste măsuri. În măsura în care vom reuşi să începem cel de-al doilea semestru în format clasic, vom avea de recuperat pierderile suferite pe parcursul crizei sanitare”, a arătat ministrul Educaţiei.
Potrivit edupedu.ro, AUR ar fi cerut redeschiderea școlilor pe data de 11 ianuarie.
„Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ne-a spus la întrevedere că ar redeschide de mâine școlile dacă ar putea, dar că această decizie nu îi aparține lui, ci Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), iar ultimul cuvânt îl are Consiliul Național al Cercetării Științifice. Mergem înainte și cerem CNSU să ia decizia pe care o așteaptă copiii, părinții, cadrele didactice și toți cei care observă că școala online nu este școală: redeschiderea unităților de învățământ după vacanța de iarnă”, au scris reprezentanții AUR într-o postare pe Facebook.