Învârtita electorală: La Vaslui, viceprimarul PNL candidează pentru… primar PSD
Într-o mișcare strategică, PSD Vaslui îl propune pe Lucian Braniște pentru Primăria Vaslui.
Actualul viceprimar a devenit alegerea PSD în cursa pentru funcția de primar.
PSD Vaslui a transmis, cu acest prilej, un mesaj de unitate și deschidere: „Suntem deschiși și receptivi la dorințele și problemele expuse de dumneavoastră. Orice construcție politică care are drept scop și obiective specifice bunăstarea vasluienilor și dezvoltarea municipiului Vaslui, reprezintă un semn de maturitate asumată și integrată la nivel de administrație publică locală.”
Continuând, PSD Vaslui a subliniat: „Împreună vom construi o echipă puternică, o echipă reprezentativă intereselor dumneavoastră, o echipă care să găsească soluțiile optime dezvoltării orașului!”
Lucian Braniște ocupă în prezent funcția de viceprimar și a fost ales consilier pe listele PNL în 2020
Candidatura, validată de liderii PSD, deschide calea spre alegerile locale din 9 iunie, punând accent pe colaborare și progres la Vaslui.
Vasluiul se confruntă cu provocări semnificative legate de infrastructură, acces limitat la servicii medicale de calitate și o rată a sărăciei peste media națională.
PSD și-a exprimat determinarea de a aduce schimbări radicale și a aborda problemele cu care se confruntă cetățenii, angajându-se să implementeze politici care să sprijine dezvoltarea.