Invazie de lilieci într-un spital, chiar în salonul pentru copii (VIDEO)

Publicat: 05 nov. 2024, 12:59, de Marian Apipie, în ACTUALITATE , ? cititori
Invazie de lilieci într-un spital, chiar în salonul pentru copii (VIDEO)
Invazie de lilieci într-un spital, chiar în salonul pentru copii

Un video cu lilieci care zboară printr-un salon de spital destinat copiilor a fost publicat pe rețelele de socializare, persoana care filma susținând să se află în Spitalul Municipal Olteniţa. Conducerea unităţii medicale a confirmat că într-unul dintre saloane au intrat lilieci, dar că mamele şi copiii internaţi acolo au fost mutaţi imediat, iar salonul a fost dezinfectat şi igienizat.

Invazie de lilieci într-un spital, chiar în salonul pentru copii. „La spital, pe secţia de pediatrie. Ne culcăm cu ce or fi ăştia, cu lilieci, mânca-v-aş sufletul vostru! 2024!“, se aude o voce de femeie pe fundalul imaginilor în care se văd trei lilieci care zboară prin salon. Pe video devenit viral se menționează că este vorba de Spitalul Municipal Olteniţa. Managerul unității sanitare a confirmat situația, dar susține că cel mai probabil liliecii au intrat în salon venind din vegetaţia crescută pe terenul din jurul spitalului.

Invazie de lilieci într-un spital. Managerul unității sanitare: „Geamul oscilobatant era deschis şi prin fanta aceea au intrat“

Managerul Ion Câmpeanu a declarat, pentru News.ro, că imaginile au fost filmate sâmbătă seară, în jurul orei 20:30, când doi sau trei lilieci au intrat şi au rămas câteva minute într-un salon destinat copiilor şi amplasat într-un pavilion vechi al spitalului.

„Sunt filmate la noi, într-un pavilion din anii ’80 pe care de doi ani îl modernizăm. În prezent avem un program de eficienţă energetică prin care am schimbat tâmplăria. Incidentul s-a petrecut sâmbătă la ora 20:30, geamul oscilobatant era deschis şi prin fanta aceea au intrat doi sau trei lilieci timp de două minute, până s-a sesizat asistenta de tură, i-a dat afară, după care a mutat pacienţii, erau două mămici cu copii, i-a mutat în alt salon“, a declarat managerul spitalului, potrivit sursei citate.