Investiție de 100 de milioane euro, în cel mai mare parc fotovoltaic din România
În urma unei investiții de 100 de milione de euro, comuna Ciorani, din județul Prahova, devine cel mai mare centru național în producerea energiei fotovoltaice.
Proiectul de energie verde va genera până la 90 MW de energie.
În prezent, 20,2 MW sunt deja în funcțiune, iar restul urmează să fie activat etapizat, până la sfârșitul anului 2024.
Reluat în luna iunie a acestui an, proiectul a reușit să avanseze datorită eforturilor susținute ale autorităților locale și a sprijinului AE3R Ploieşti-Peahova.
Proiectul fotovoltaic este considerat un model la nivel național nu doar datorită dimensiunii, ci și datorită tehnologiilor de ultimă generație folosite.
Panourile fotovoltaice sunt echipate cu servomotoare, controlate de o stație meteorologică, care permit orientarea acestora după soare, maximizând producția de energie cu până la 35%. În contextul celor 1.450 de ore anuale de luminozitate maximă din zona Ciorani, se preconizează că acest parc va atinge o producție record pentru România.
Însă impactul acestui proiect depășește cu mult sfera energiei. Pe baza acestei infuzii masive de energie verde, comuna devine un centru de atracție pentru noi investiții.
Un combinat uriaș pentru creșterea și îngrășarea porcilor se va întinde pe 110 hectare, iar o fabrică de ulei de floarea-soarelui și nutrețuri combinate este deja funcțională. De asemenea, fabrica italiană GVS Microfiltrazione, care activează în domeniul echipamentelor medicale din 2008 și are deja aproape 2.000 de angajați, își va dubla capacitatea de producție, generând până la 3.000 de locuri de muncă stabile în comună.
Proiectul fotovoltaic a fost inițiat cu sprijinul Agenției de Energii Regenerabile, înființată în Prahova încă din 2008, însă dezvoltarea acesteia a fost mult timp obstrucționată de foste conduceri politice locale.
Mircea Cosma, fost președinte al Consiliului Județean Prahova, a declarant, citat de presa locală:
„Acesta este un proiect de suflet, pe care mă bucur că reușim să îl ducem la bun sfârșit. Împreună cu primarul Marin Voicu am decis să sacrificăm 250 de hectare din cele 1.300 disponibile în zonă pentru această investiție, care va aduce beneficii enorme comunei și întregii regiuni.”
Nu în ultimul rând, proiectul va atrage și noi investitori internaționali.
O delegație de afaceri din Italia va sosi la Ciorani la sfârșitul acestui an pentru a discuta dezvoltarea unei fabrici de prelucrare a legumelor din bazinele legumicole ale Văii Prahovei și Văii Teleajenului, încă un semn că comuna prahoveană își câștigă locul pe harta economică și industrială a României.