Investiție Ikea de 60 milioane euro la Timișoara. Va fi cel de-al treilea magazin din România
Cel de-al treilea magazin din România al retailerul suedez Ikea va fi construit la Timișoara, în urma unei investiții de circa 60 de milioane de euro, și va asigura circa 250 de locuri de muncă. Celelate două unități se află în București, aceasta fiind practic prima investiție în afara Capitalei.
Compania a anunțat că a început deja lucrările de construcție ale noului magazin, care va avea o suprafață de aproximativ 26.000 metri pătraţi și va dispune de 780 de locuri de parcare.
Magazinul de la Timișoara va folosi energie regenerabilă, va fi echipat cu panouri fotovoltaice şi va utiliza, pentru consumul de energie, o centrală geotermală, pentru încălzirea şi răcirea clădirii. În plus, în timpul construcţiei se vor lua măsuri ecologice speciale în materie de sortare şi eliminare a deşeurilor, precum şi de protecţie împotriva prafului, pentru a evita orice neplăceri pentru comunităţile învecinate.
De asemenea, se are în vedere reciclarea a minimum 85% dintre deşeurile generate, din care 100% din deşeurile alimentare care provin de la restaurantul şi bistroul Ikea, acestea urmând să fie transformate în compost.
Magazinul va fi amplasat în Dumbrăviţa, la intersecţia dintre Drumul Naţional şi Calea Aradului, și va oferi produse de mobilier pentru casă, spaţii inspiraţionale pentru amenajări interioare, va avea un restaurant cu specialităţi suedeze, o zonă de cafenea şi un loc de joacă pentru copii.
Primul magazin Ikea din România a fost inaugurat pe data de 21 martie 2007, în Bucureşti, zona Băneasa. În luna iunie 2019, Ikea a inaugurat un al doilea magazin în ţara noastră, pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, în urma unei investiţii de 90 de milioane de euro.