Investiții de 110 milioane în drumurile și parcările din Sector 6. Au fost anunțate principalele obiective
Mai multe drumuri și o mie de locuri de parcare din Sectorul 6 ar urma să intre în lucru, din acest an. Primăria a anunțat că a pregătit pentru ele un buget de aproape 110 milioane lei.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a prezentat care sunt principalele proiecte de investiții din infrastructură rutieră și parcări, ce ar urma să fie prinse în bugetul din acest an.
Printre cele mai importante se numără drumul expres Valea Largă, ce leagă Valea Cascadelor de Prelungire Ghencea.
„Avem studiu de prefezabilitate, e un haos urbanistic, nu s-a ținut cont de PUZ, va trebui să facem exproprieri care ne costă de 2/3 din valoare lucrării, care în total va fi de cca. 17 milioane de lei”, a anunțat edilul. A înaintat și termenul de finalizare, respective anul 2022.
Alte artere vizate sunt Prelungirea Bulevardului Timișoara – Centura București, Conectarea Străzii Preciziei la Șoseaua de Centură (finalizare – anul 2023), Drumul Osiei și Drumul Roții, care leagă Chiajna de București.
„Avem în lucru un studiu de trafic, pentru a face sensuri unice pe ambele drumuri, ca să nu mai fie nevoie de exproprieri scumpe dacă am face, ca alternativă, Drumul Osiei la patru benzi, cu dus și întors”, susține Ciucu. Termenul de finalizare, în acest caz, este 2022.
Alte drumuri mai sunt Belșugului, Viscolului, Valea Cricovului, Valea Furcii și altele, cu termen de încheiere a lucrărilor anul 2023.
În paralel, edilul anunță construirea a circa o mie de locuri de parcare supraterane și subterane, termenul de finalizare estimat fiind 2024.