Investiții de 39 milioane euro în centrul Electroputere Parc din Craiova
Catinvest a finalizat construcția primei clădiri de birouri de clasă A din Craiova, în centrul comercial Electroputere Parc, parte a strategiei sale de consolidare a proiectului în regiunea Olteniei.
Noile birouri fac parte dintr-o clădire cu utilizare mixtă, de 12.300 de metri pătrați, iar o a doua clădire similară, cu o suprafață de 12.700 de metri pătrați urmează să fie finalizată în cel de-al doilea trimestru din 2021. Investiția totală în cele două dezvoltări se ridică la 39 de milioane de euro.
Prin această deschidere, Electroputere Parc adaugă 4.300 de metri pătrați de spații comerciale și 8.000 de metri pătrați de spații de birouri, precum și 650 locuri subterane de parcare pentru clienți și angajați. Noile spații comerciale sunt deja închiriate de retaileri precum Hervis, Volvo, Pepco, Takko și Sportissimo, dar și de mai multe cafenele și restaurante. Clădirea de birouri de Clasă A este, de asemenea, închiriată aproape în totalitate. Principalul chiriaș care ocupă 60% din suprafața brută închiriabilă, este HELLA, cel mai important furnizor auto specializat în sisteme de iluminat și electronice pentru industria auto, care numără 4.500 de angajați în România.
„Această extindere este încă un pas din strategia Catinvest pentru Electroputere Parc, confirmând angajamentul nostru puternic de a dezvolta Craiova și întreaga regiune. Electroputere Parc este deja un centru de referință în sudul țării, extrem de bine poziționat în oraș și foarte accesibil, oferind acces la peste 200 de branduri de top în retail și divertisment, totul într-un singur loc, întins pe o suprafață totală de 90.000 de metri pătrați. Adăugarea primelor birouri de Clasă A din Craiova va aduce în mod evident mai multă valoare economiei locale”, a declarat Jibril Semour, directorul general al Catinvest Eastern Europe.
Finalizare în T2 2021
Lucrările de construcție pentru a doua tranșă de spații cu utilizare mixtă din Electroputere Parc sunt în stadiu avansat, planurile vizând finalizarea în cel de-al doilea trimestru din 2021. Această dezvoltare va adăuga o nouă clădire care va oferi 12.700 de metri pătrați de spații mixte. Odată finalizată și această tranșă, suprafața închiriabilă brută a noului complex va crește la 25,000 de metri pătrați, din care 9.000 de metri pătrați de retail și divertisment și 16.000 de metri pătrați de birouri.
„Faptul că suntem o companie privată cu o perspectivă pe termen lung ne oferă posibilitatea să continuăm investițiile în proiectele noastre chiar și în momente dificile. Electroputere Parc este o proprietate foarte importantă, cu mult potențial de creștere în viitor. Planul nostru de investiții pentru 2021 și 2022 se ridică la încă 58,5 milioane de euro, prin care vom aduce noi spații de retail, de birouri, dar și de co-working sau de tip aparthotel, toate contribuind la dezvoltarea regiunii”, a declarat Bertrand Catteau, președintele Catinvest Group.
Grupul francez de real estate Catinvest care deține și administrează Electroputere Parc mai are în portofoliu și alte centre comerciale din România – galeriile comerciale Carrefour Orhideea și Cora Pantelimon din București și Carrefour TOM din Constanța – precum și din Europa de Est – Auchan Savoya Park din Budapesta și Tesco Borska Pole din Plzen. Catinvest activează, totodată, pe piața rezidențială și comercială din Franța. În total, Catinvest deține și administrează peste 500.000 de metri pătrați de spații în Franța și în Europa de Est.