Investițiile străine directe aproape s-au triplat în primele 11 luni ale anului trecut
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au urcat cu 186,44% în primele 11 luni din 2021, la 6,866 miliarde de euro, comparativ cu 2,397 miliarde de euro în perioada ianuarie – noiembrie 2020, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6,866 miliarde de euro (comparativ cu 2,397 miliarde euro în perioada ianuarie – noiembrie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 5,499 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,367 milioane euro”, se arată în comunicat.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele 11 luni din 2021, cu 42,2%, comparativ cu perioada similară din 2020, la 5.284 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 5.284 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 41,109 milioane de dolari, cu 107,3% mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie – noiembrie 2020, de 19,828 milioane de dolari.
În noiembrie 2021, au fost înmatriculate 558 de societăţi cu participare străină la capital. În funcţie de domenii, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (28,32% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,15%) şi construcţii (12,37%).
La finele lunii noiembrie 2021, în România existau 236.260 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 64,354 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 50.517 (capital subscris de 3,902 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,441 miliarde de dolari, în 5.656 de firme.