Investitori mari au cumpărat masiv acţiuni Hidroelectrica, după alegerea lui Trump

Publicat: 08 nov. 2024, 13:10, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Investitori mari au cumpărat masiv acţiuni Hidroelectrica, după alegerea lui Trump

Victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA a adus euforie pe burse, iar efecte imediate s-au manifestat şi la Bucureşti. Mari investitori, posibil fonduri de pensii private din România sau investitori instituţionali externi, au cumpărat masiv acţiuni Hidroelectrica.

Bursa de la Bucureşti a crescut joi cu 0,4%, pe un rulaj foarte ridicat, de 165 de milioane de lei, susţinut în primul rând de tranzacţiile cu acţiuni Hidroelectrica, care au totalizat 130 de milioane lei.

Un asemenea nivel al valorii tranzacţiilor cu acţiuni Hidroelectrica nu a mai fost înregistrat din ianuarie 2024.

Au fost tranzacţii mari şi, ţinând cont de societăţile de brokeraj care au intermediat tranzacţiile, cel mai probabil au cumpărat fonduri de pensii private din România sau investitori instituţionali din străinătate, potrivit zf.ro.

Preţul acţiunilor Hidroelectrica a crescut joi cu 0,25%, iar vineri erau în creştere cu 0,74%.

În acest an, cotaţiile acţiunilor Hidroelectrica au scăzut cu 4%, iar în ultimele 6 luni corecţia a fost de 8,6%, astfel încât investitorii mari au considerat că este un moment bun să intre la cumpărare, după victoria lui Trump.