Investitorii români, lideri pe piața imobiliară locală
Din punctul de vedere al sursei capitalului investitorilor, pentru prima dată în istoria pieţei moderne, cea mai pare pondere au avut-o în 2022 investitorii români, cu 52% din total, fiind urmaţi de cei din Africa de Sud (20%), Austria (10%) şi Belgia (8,5%), potrivit analizei JLL România.
În 2022, sectorul de birouri a continuat să ocupe prima poziţie ca pondere în volumul tranzacţiilor, cu aproape 63% (784 milioane de euro), fiind urmat de retail, cu aproximativ 24% (305 milioane de euro) şi de industrial, cu aproximativ 8,5% (106 milioane de euro).
Bucureştiul a concentrat în 2022 nu mai puţin de 75% din totalul tranzacţiilor înregistrate în România, cu o valoare cumulată de aproximativ 940 milioane de euro.
„Un puternic factor influenţator a fost valoarea achiziţiilor grupului Pavăl Holding, care au reprezentat aproape 37% din totalul anual. În lipsa unor tranzacţii cu portofolii şi sub influenţa trendurilor globale şi regionale care, deşi cu întârziere, se manifestă şi în România, pentru 2023 ne aşteptăm la un volum ce nu va depăşi media ultimilor ani, de aproximativ 800-900 milioane euro”, se menţionează în comunicatul JLL.
JLL este o firmă care activează în domeniul serviciilor profesionale, specializată în gestionarea proprietăţilor imobiliare şi a investițiilor.