Ioan Fetea (ACA): Producţia de miere din acest an va fi redusă undeva la 12.000-13.000 de tone; apicultorii solicită un sprijin financiar

Publicat: 07 aug. 2022, 20:00, de Ziarul Puterea, în News , ? cititori
Ioan Fetea (ACA): Producţia de miere din acest an va fi redusă undeva la 12.000-13.000 de tone; apicultorii solicită un sprijin financiar

Producţia de miere din acest an este va fi redusă la 12.000 – 13.000 de tone din cauza secetei, mult sub media unui an bun, cum a fost 2015, când România a fost pe primul loc în Europa cu peste 32.000 de tone de miere, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

„Producţia oscilează de la judeţ, la judeţ, în zonele calamitate este până la 70% sau şi mai mult compromisă, iar în celelalte s-a făcut undeva între 50-60%. Din perspectiva noastră va fi undeva la 45% din media anuală, pentru că în afară de rapiţă, unde oricum au fost ploi, a fost vânt, s-au suprapus cu culesul de nectar şi în aceste condiţii nu s-au făcut decât cantităţi reduse. Salcâmul a îngheţat aproape 40%-50%, iar aici în vest, la Valea lui Mihai, chiar 70%-80%, deci nu putem vorbi de nişte producţii, având în vedere şi faptul că în pastoral la aceste culesuri se deplasează undeva, în medie, 35%-40 % dintre apicultori şi respectiv familii de albine. Ori, raportat la întregul efectiv, sigur că producţia pe familia care a stat pe vatră şi celelalte este una redusă. Dacă ne comparăm cu un an bun – 2015 de exemplu – când am fost pe primul loc în Europa cu peste 32.000 de tone de miere, acum facem undeva la 12-13.000 de tone”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele ACA.

Acesta a precizat că apicultorii au fost nevoiţi să stimuleze albinele în luna iulie, în timpul culesului, la fel ca în primăvară, pentru a putea să le menţină ” în formă” ca să poată să valorifice. „Acum în luna iulie am simulat ca şi cum am fi în septembrie ca să nu moară familiile de albine şi am scos bani din buzunar, aşa cum am făcut şi în primăvară. Unii chiar la cules fiind, au trebuit să meargă cu siropul, pentru că albinele trebuie menţinute, cum se zice „în formă”, dacă vin vremuri mai bune să poată să valorifice”, a explicat şeful ACA.

Potrivit sursei citate, anul acesta cheltuielile apicultorilor vor creşte cu 40-50%, cu 100 -150 de lei în plus faţă de anul trecut, şi acest lucru se va vedea în preţul mierii. „Legat de preţul mierii, la achiziţii, faţă de anul trecut, culmea a scăzut şi nu există piaţă anul acesta pentru miere. Adică anul acesta se exportă foarte, foarte puţin, iar piaţa internă este blocată pentru că a mai rămas ceva miere şi din anii trecuţi plus că intră miere din Ucraina, necontrolată”, a adăugat el.

În aceste condiţii, ACA a solicitat Ministerului Agriculturii un ajutor de minimis, de 20 de euro pe familie de albine, ajutor care ar putea veni la rectificare dacă vor exista fonduri suficiente.

„E un haos total pe piaţă, crescând costurile cu producţia, intrând şi acea miere la preţuri de dumping, sigur că apicultorii au foarte mult de suferit, iar asta ne-a determinat să solicităm iar un ajutor, un sprijin de minimis. Am depus şi săptămâna aceasta, cred că joi, ultima adresă la domnul ministru (ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea n.r.), am trimis luna trecută atât la ministru, cât şi la premierul Ciucă, la Guvern, şi s-a răspuns de la minister că în măsura în care vor fi fonduri de la rectificare se va ţine cont şi de acest sector, dar nu avem nicio garanţie. Noi am solicitat 20 de euro pe familia de albine şi anul trecut, dar s-au dat 5 euro, adică 20 de lei. Acum depinde de ce fonduri sunt. Gândiţi-vă că tot sectorul vegetal este compromis şi vă daţi seama că prima specie afectată este albina. Albina, în comparaţie cu alte alte specii zootehnice care pot să facă producţii cu furajul mutat dintr-un judeţ în altul, nectarul nu se poate negocia şi nu se poate recupera ca să-l folosim ca hrana în producţie. Folosim zahărul, tot felul de siropuri şi îndulcitori care sunt necesare doar pentru supravieţuire şi nu pentru producţie”, a adăugat preşedintele ACA.

Pe de altă parte, Fetea a atras a atenţia şi asupra lipsei contractelor de export, din cauza unor cantităţi mari de miere rămase de anul trecut pe piaţa europeană, dar şi a unor surogate aduse la preţuri scăzute din Ucraina sau America de Sud.

„Piaţa este blocată, cum v-am zis, şi nici noi la ora asta nu avem, ACA din România, combinatul. Stăm şi ne uităm la utilaje, folosim oamenii de la secţia de miere la alte activităţi, pentru că nu sunt contracte de export, zero. Explicaţia pe care am primit-o de la partenerii noştri, mai ales din Germania, este că au rămas cu cantităţi de miere de anul trecut, când s-au cumpărat la preţuri mari, plus că se aduce din Ucraina, America de Sud, Mexic, Argentina, şi aşa mai departe, la preţuri mult mai scăzute şi care sunt surogate multe dintre ele, dar piaţa europeană e mare consumatoare”, a adăugat Ioan Fetea.

Acesta a anunţat că va organiza în al doilea weekend din luna septembrie ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, pe platforma apicolă din Băneasa.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, cu efective de 1,47 de milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.