Iohannis: Aştept mai multă implicare pentru creşterea capacităţii de testare
Preşedintele Klaus Iohannis a arătat joi că sunt necesare creşterea capacităţii de testare pentru coronavirus şi eficientizarea direcţiilor de sănătate publică.
„În ceea ce priveşte sistemul nostru de sănătate, doamna ministru al Sănătăţii mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face faţă valului patru. Medicii sunt deja bine pregătiţi şi cu multă experienţă. Este evidentă nevoia de eficientizare a direcţiilor de sănătate publică şi aştept mai multă implicare din partea tuturor pentru creşterea capacităţii de testare, precum şi pentru pregătirea sistemului medical, de a prelua şi pacienţi non-COVID. Aceşti bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie şi să nu aibă de suferit pe fondul intensificării valului patru”, a arătat preşedintele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Precizările au fost făcute la finalul unei şedinţe de lucru privind începerea noului an şcolar, la care au participat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.