Iohannis, din nou despre Schengen: „Vrem să ducem decizia acolo unde ne dorim noi”

Publicat: 06 dec. 2022, 12:48, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Iohannis, din nou despre Schengen: „Vrem să ducem decizia acolo unde ne dorim noi”

Aflat la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana, în Republica Albania, președintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României încă se discută și că își dorește ca negocierile să ducă decizia „acolo unde vrem noi”.

„Înca se discută și se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului JAI (Justiție și Faceri Interne). Acolo, se va discuta în extenso această chestiune. Până atunci, încă se discută pe textul acelei decizii. Suntem hotărâți, până în ultimul moment, să ducem decizia acolo unde vrem noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment”, a declarat Iohannis, scrie realitatea.net

Șeful statului a amintit și de o posibilă separare a României și Bulgariei pe acest domeniu și a spus că nu și-ar dori așa ceva.

„În condițiile în care deciziile despre Bulgaria și România nu sunt indentice, atunci nici raportul nu ar trebuie să fie la fel. Asta nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă convenabilă pentru ambele părți. Despre o posibilă decuplare s-a mai discutat, noi sperăm la o decizie favorabilă, astfel încât să nu fie vorba de o decuplare”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se va desfăşura la Tirana, în Republica Albania, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, Summitul de la Tirana este primul eveniment de acest gen organizat într-o capitală din regiune, fapt care reconfirmă angajamentul european în raport cu statele din Balcanii de Vest.

„Reuniunea la nivel înalt va constitui o nouă ocazie pentru reiterarea angajamentelor reciproce dintre Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest în privinţa procesului de integrare europeană, precum şi a avansării cooperării politice şi sectoriale, inclusiv în contextul gestionării consecinţelor războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La Summit vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale”, arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta poziţia României de susţinere a avansării procesului de extindere a Uniunii Europene, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va reitera disponibilitatea de continuare a sprijinului ţării noastre pentru eforturile şi acţiunile concrete de integrare a ţărilor din regiune în Uniunea Europeană. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va accentua aspectele legate de necesitatea consolidării rezilienţei partenerilor, precum şi de sprijinul european în sectoare precum cel energetic, al transformării digitale, al securităţii cibernetice şi al gestionării migraţiei.

Cu prilejul Summitului va fi adoptată Declaraţia de la Tirana, care reflectă sprijinul Uniunii şi al statelor membre faţă de perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, dar şi o serie de preocupări, inclusiv cele privind necesitatea alinierii partenerilor din regiune la politica externă a UE.