Iohannis: „Dronele rusești nu atacă România, dar tot reprezintă un real pericol”
Președintele Iohannis atrage atenția asupra faptului că, deși Rusia nu atacă România, dronele rătăcite ale Moscovei reprezintă un pericol cât se poate de real.
Şeful statului a participat la evenimentul World Leaders Forum, cu tema „Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei şi impactul acestuia asupra securităţii la Marea Neagră”, la Universitatea Columbia din New York şi a răspuns întrebărilor studenţilor.
El a amintit că au existat trei situaţii când au fost descoperite resturi de drone în ţara noastră. „Din fericire, până în prezent nu a fost rănit nimeni, dar nu însemnă că aceste incidente nu contează”, a arătat Iohannis.
Preşedintele a explicat că forţele ruse atacă micile porturi de pe malul ucrainean. „Explicaţia mea e că Rusia vrea să lovească în tranzitul cerealelor ucrainene”, a punctat şeful statului.
Klaus Iohannis a calificat atacurile Rusiei drept crime de război.
„Este inacceptabil. Totuşi, aceste atacuri sunt crime de război, pentru că nu atacă ţinte militare, ci ţinte civile, infrastructură civilă, oameni care lucrează în acele porturi. A fost inacceptabil în sine, de la început, dar această propagare este complet inacceptabilă”, a susţinut preşedintele Iohannis.
El a menţionat măsurile luate în România în acest context.
„Am discutat cu aliaţii, ne-am consolidat apărarea antiaeriană în zonă, pentru a ne proteja cetăţenii, dar, în continuare (situaţia – n.r.) rămâne inacceptabilă, în ciuda faptului că intenţia Rusiei nu este să atace România. Aceste drone nu atacă România, dar, cum cad în România, aceasta este o problemă reală care trebuie să fie rezolvată”, a spus Klaus Iohannis.
Preşedintele a vorbit şi despre situaţia românilor de pe malul român al Dunării, foarte aproape de conflict.
„Oamenii sunt speriaţi. Dacă locuieşti într-un mic sat pe malul Dunării şi vezi cum cade o dronă lângă tine, te gândeşti: poate următoarea cade pe casa mea”, a spus el.
Iohannis a subliniat, însă, că oamenii înţeleg importanţa susţinerii Ucrainei.
„Dincolo de teamă, (ei – n.r.) văd de ce trebuie să fim alături de Ucraina, pentru că văd bombardamentele de pe partea cealaltă şi se gândesc că dacă stăm şi nu facem nimic, poate acest lucru va veni şi peste noi”, a evidenţiat şeful statului.