Klaus Iohannis, după o întâlnire cu Nicușor Dan: Problemele din București se vor rezolva dacă PMB va găsi în Guvern un partener solid
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, sâmbătă, la Palatul Cotroceni cu primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan. La finalul întrevederii, șeful statului a declarat că edilul i-a prezentat problemele pe care le are Capitala.
„Tocmai am încheiat o întâlnire pe care am avut-o cu domnul Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei. O discuţie foarte bună, aplicată. Domnul primar general mi-a prezentat problemele cele mai grele, cele mai mari pe care le-a găsit de la preluarea mandatului.
Mi-a prezentat soluţiile pe care le vede şi probleme, ştim cu toţii, sunt multe, începând de la termoficare, la trafic, la gestionarea deşeurilor, la problema poluării în Bucureşti. Toate acestea sunt chestiuni complicate şi am fost foarte bucuros să văd că domnul primar general are soluţii, are abordări foarte constructive.
E evident că unele dintre aceste probleme pot fi soluţionate de Bucureşti dacă se folosesc foarte mulţi bani europeni, dacă se construiesc finanţări potrivite, dar în acelaşi timp am abordat şi chestiuni pe care Bucureştiul singur nu le poate rezolva şi aş da poate două exemple: chestiunea termoficării nu poate fi rezolvată în această etapă doar de Primăria Generală, este nevoie de o colaborare strânsă şi un sprijin solid de la Guvern şi autostrada de Centură, care este vitală pentru Bucureşti, pentru a aerisi traficul, de o chestiune care evident cade prioritar în zona Guvernului”, a declarat Iohannis.
El spune că se pot rezolva toate problemele Bucureștiului dacă primarul general și Primăria Capitalei vor găsi în Guvern un partener solid, un sprijin solid şi atunci într-un termen rezonabil şi problemele Capitalei vor putea fi abordate şi rezolvate.