Iohannis la ONU: „Trebuie să protejăm Marea Neagră de efectele războiului dintre Rusia și Ucraina”
Regiunea extinsă a Mării Negre trebuie să fie protejată împotriva efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la ONU.
Şeful statului a amintit că „încă din prima zi a războiului, România a acţionat în deplină solidaritate cu curajosul popor ucrainean”.
„Vom continua să oferim un adăpost sigur şi să protejăm refugiaţii care vin din statul vecin, aşa cum am făcut pentru cei peste şase milioane de ucraineni care ne-au trecut deja graniţele. Susţinem pe deplin Formula de Pace propusă de partea ucraineană ca fiind cel mai potrivit cadru care să conducă la o pace echitabilă, durabilă şi sustenabilă. Susţinem, de asemenea, respectarea dreptului internaţional şi atragerea răspunderii internaţionale, astfel încât toţi cei responsabili de comiterea de atrocităţi să fie aduşi în faţa justiţiei”, a completat Iohannis.
Preşedintele a amintit de importanţa regiunii în care se află ţara noastră, de faptul că România a susţinut constant necesitatea de a menţine aşa-numitele conflicte prelungite sau îngheţate din regiune pe agenda de interes prioritar şi că a oferit „sprijin substanţial” Republicii Moldova, „ţara cea mai afectată de război, după Ucraina”.
„România este vecinul direct al războiului continuu de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi am acţionat, cu toată energia noastră, pentru a contribui substanţial la securitatea şi stabilitatea regionale şi internaţionale. Acest război a demonstrat că Marea Neagră necesită mai multă atenţie la nivel global, fiind de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică”, a evidenţiat Iohannis.