Iohannis: Mormântul lui Avram Iancu, un loc unde noile generaţii îşi reafirmă rădăcinile
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că participarea unui număr mare de români la serbările de la Ţebea arată că noile generaţii percep mormântul lui Avram Iancu şi Gorunul lui Horea ca pe un loc în care îşi reafirmă rădăcinile, identitatea, patriotismul şi respectul faţă de sacrificiile înaintaşilor.
„Comemorăm, astăzi, 150 de ani de la trecerea în panteonul naţiunii române a uneia dintre cele mai semnificative personalităţi din galeria eroilor noştri. Avram Iancu, conducătorul Revoluţiei din anul 1848 din Transilvania, a fost o figură emblematică a desăvârşirii conştiinţei noastre de neam, un erou care şi-a dedicat viaţa şi energia interesului poporului său. Evenimentele anuale prilejuite de omagierea lui Avram Iancu, ‘Crăişorul Munţilor’, dovedesc importanţa valorilor şi tradiţiilor care, protejate şi transmise mai departe, ne dau încredere să privim spre un viitor paşnic şi prosper. Trasând un arc peste timp, modelul de viaţă şi de autentică dăruire al revoluţionarului român paşoptist constituie şi în prezent o sursă valoroasă de inspiraţie”, se arată în mesajul preşedintelui, prezentat la Ţebea de Sergiu Nistor, consilier prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale.
Iohannis spune că Avram Iancu credea în forţa faptelor şi s-a consacrat în istorie ca un luptător pentru libertate socială şi naţională.
De asemenea, el era cunoscut pentru discursurile sale patriotice înflăcărate şi pentru tăria cu care promova drepturile românilor din Transilvania, iar puterea şi profunzimea cuvintelor sale însufleţesc şi astăzi.
„Transmit salutul meu tuturor celor prezenţi la Serbările Naţionale, care poartă mai departe cu mândrie amintirea şi spiritul lui Avram Iancu. Participarea în fiecare an la acest eveniment a atât de multor români ne arată că noile generaţii percep acest loc – mormântul lui Avram Iancu şi Gorunul lui Horea – ca pe un loc în care îşi reafirmă rădăcinile, identitatea, patriotismul şi respectul faţă de sacrificiile înaintaşilor”, mai spune preşedintele.
Klaus Iohannis a făcut referire şi la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, vorbind despre resuscitarea unei „mentalităţi imperialiste”.
„În prezent, ne aflăm într-un context dificil, în care suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni brutale, care părea imposibil de conceput în Europa zilelor noastre. Ne confruntăm cu una dintre cele mai mari crize umanitare din istoria recentă a continentului nostru, care generează un număr tot mai mare de victime, distrugeri şi strămutări de persoane în interiorul şi în afara graniţelor Ucrainei”, subliniază şeful statului.
În continuare, Klaus Iohannis a reafirmat angajamentul României pentru pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi a făcut trimitere la reperele morale şi spirituale lăsate moştenire de Avram Iancu.
„În acest moment de criză, ţara noastră îşi reafirmă angajamentul pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi sprijină demersurile care să asigure securitatea regională, pentru a proteja libertatea românilor şi pentru a construi o lume a păcii şi a democraţiei, în care primează valorile comune, împărtăşite şi de Avram Iancu, precum respectul reciproc, protejarea vieţii şi a drepturilor tuturor cetăţenilor. Îmi exprim convingerea că eforturile comune ale comunităţii internaţionale, dialogul politic, şi nu confruntarea, alături de obiectivele noastre convergente şi complementare, ale NATO şi UE vor asigura consolidarea securităţii şi stabilităţii europene, mai ales în Europa de Sud-Est şi în Regiunea Mării Negre. Fie ca reperele morale şi spirituale afirmate prin jertfă şi lăsate nouă moştenire de Avram Iancu să ne călăuzească şi să ne inspire în afirmarea şi consolidarea unei Românii moderne, prospere, europene şi democratice”, se mai arată în mesajul preşedintelui.