Iohannis pleacă în Germania! Ce teme sunt pe agenda discuțiilor

Publicat: 14 nov. 2024, 13:14, de Vera Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Iohannis pleacă în Germania! Ce teme sunt pe agenda discuțiilor
Iohannis pleacă în Germania; Ce teme sunt pe agenda discuțiilor

Președintele Klaus Iohannis se va afla, în perioada 15-18 noiembrie 2024, într-o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitația președintelui Federal, Frank-Walter Steinmeier.

Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu Președintele Federal, Frank-Walter Steinmeier, cu Cancelarul Federal, Olaf Scholz, și cu Președintele Bundestagului, Bärbel Bas, a informat joi Admnistrația Preziențială.

Klaus Iohannis a fost invitat să susțină un discurs în Parlamentul Federal cu ocazia ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării victimelor războiului și ale dictaturii, pe 17 noiembrie.

Vizita oficială a Președintelui Klaus Iohannis are loc în continuarea vizitei efectuate de Președintele german Frank-Walter Steinmeier la București, în anul 2023, și consolidează dialogul dinamic româno-german, reflectând relațiile excelente, cu caracter strategic, dintre România și Germania. Aceste relații se bazează pe o prietenie tradițională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european și multilateral, precum și pe legături istorice și interumane îndelungate. Importanta comunitate românească din Germania și minoritatea germană din România au un rol esențial în această relație, acționând ca factori catalizatori ai dialogului și ai cooperării, a precizat sursa citată.

Întrevederile cu Președintele și Cancelarul Federal vor fi axate pe aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate și economic. Germania este principalul partener comercial al României și al doilea investitor în economia românească și, în același timp, un aliat de încredere al României, care contribuie semnificativ la asigurarea securității europene. Având în vedere amenințările de securitate actuale și contextul internațional dificil, discuțiile se vor concentra și pe aspecte privind securitatea și pe cooperarea militară, inclusiv întărirea posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO și consolidarea relației transatlantice. Pe agendă se află, de asemenea,  continuarea sprijinului pentru Ucraina și susținerea pentru stabilizarea și dezvoltarea Republicii Moldova, precum și sprijinirea parcursului său european. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate, totodată, provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern și internațional, precum și măsuri pentru menținerea competitivității UE și a unității sale de acțiune.

În discursul pe care îl va susține în Parlamentul Federal, cu prilejul ceremoniei solemne dedicate Zilei Comemorării, Președintele Klaus Iohannis va aduce un omagiu memoriei victimelor războiului, tiraniei și violenței.

Programul vizitei oficiale în Germania include, de asemenea, o vizită la Deutschlandhaus, Centrul de documentare despre refugiere, expulzare și reconciliere, și depunerea unei coroane de flori la memorialul Neue Wache, dedicat victimelor războiului și ale dictaturii.