Ion Georgescu n-a avut noroc la judecători. Primarul din Mioveni rămâne în arest preventiv
Curtea de Apel Piteşti a respins, joi, cererea primarului din Mioveni, Ion Georgescu, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arest la domiciliu.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Georgescu Ion împotriva încheierii din data de 29 noiembrie 2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Argeş – Secţia penală (…). Definitivă”, se arată în încheierea postată pe portalul instanţelor de judecată.
Tribunalul Argeş a stabilit deja termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 21 decembrie.
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA, rechizitoriul fiind înregistrat la Tribunalul Argeş pe data de 27 noiembrie.
Ion Georgescu se află în arest preventiv din 5 octombrie. Potrivit DNA, primarul fusese reţinut anterior într-un dosar privind comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
„În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior”, preciza un comunicat DNA transmis la acel moment.
Conform aceleiaşi surse, în acest context, la data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii.
Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis, pe 6 octombrie, suspendarea mandatului primarului oraşului Mioveni, în urma arestării preventive.