Ion Țiriac: „Dacă aș fi împăratul Europei aș face asta”

Publicat: 10 aug. 2022, 15:00, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Ion Țiriac: „Dacă aș fi împăratul Europei aș face asta”
Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Ion Țiriac susține că războiul din Ucraina ar trebui să se termine cât mai rapid deoarece orice om mort e o tragedie, iar sancțiunile impuse Rusiei ne afectează și pe noi.

Afaceristul, fost tenismen, a mai afirmat că dacă ar fi „împăratul Europei” ar pune toți președinții la aceeași masă și să discute până ajung la un acord.

„Haideți să stăm aici, cum o rezolvăm?”

„Uite cum aceste sancțiuni pe care le-am tot făcut se întorc la noi! Războiul ăsta ar trebui, într-un fel sau altul, să se termine mâine. Eu, dacă aș fi împăratul Europei, aș aduna toate națiunile, aș pune toți președinții la masă. „Vă rog frumos, ia veniți la masă. Haideți să stăm aici, cum o rezolvăm?” Altfel, ieșim afară din context. Eu sunt atât de bătrân încât am trăit al Doilea Război Mondial. Îmi aduc aminte de bombe … uite ce se întâmplă acum, ne e frică de centrala aia (n.r. – centrala nucleară de la Zaporojie) care e nepăzită bine. Să sperăm că se termină repede”, a mai spus Țiriac, pentru gsp.ro.