Ion Țiriac își desemnează succesorul: ”Conduce formidabil treburile”

Publicat: 25 sept. 2024, 15:11, de Cristian Matache, în LIFESTYLE , ? cititori
Ion Țiriac își desemnează succesorul: ”Conduce formidabil treburile”
Ion Tiriac lasa prin testament averea urmașilor sai: ”Am 33 de copii”

Omul de afaceri Ion Țiriac, cunoscut pentru investițiile sale în diverse domenii precum industria bancară, asigurări, automobile și imobiliare, a anunțat că fiul său cel mare, Ion Alexandru Țiriac, preia conducerea afacerilor familiei. Într-o rară confesiune, miliardarul român a vorbit despre cum și-a desemnat succesorul la conducerea imperiului său, simplificându-și propria implicare în afaceri.

„Feciorul meu, ăl’ mare, are aproape 48 de ani – 50 de ani. Și-a luat în mână sceptrul și conduce formidabil de bine fundația și cu toate treburile”, a spus Ion Țiriac în cadrul podcastului Prietenii lui Ovidiu. Fostul tenismen a menționat că, odată cu această tranziție, viața sa în România a devenit mai liniștită, dedicându-se aproape exclusiv fundației sale.

Ion Alexandru Țiriac, cunoscut și sub numele de Ion Ion, a preluat deja activitățile principale ale grupului de afaceri și își împarte timpul între diverse locuri, inclusiv Emiratele Arabe Unite. „Stă 6 luni în Emirate, stă 3 luni aici, 3 luni în altă parte. Își crește copiii, e foarte în regulă”, a adăugat Ion Țiriac despre fiul său, care are doi băieți din căsnicia cu Ileana Lazariuc: Alexandru (16 ani) și Nicholas (15 ani).

Ion Țiriac a vorbit cu mândrie despre nepoții săi, în special despre Alexandru, descris ca un adolescent impozant din punct de vedere fizic: „Alexandru are 16 ani, 1.95 m și 48 la picior. Ce vrei? Mai mult de atât nu puteam să fac”.

Aparițiile publice ale lui Ion Alexandru Țiriac și ale partenerei sale de viață, jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, sunt rare, dar cu ocazia aniversării acestuia, Cîrstea a postat pe Instagram o fotografie cu un mesaj emoționant: „La mulți ani persoanei mele favorite din întreaga lume”.

Pe plan sportiv, Sorana Cîrstea nu a mai evoluat de la turneul de la Wimbledon din iulie 2023, unde a fost eliminată în primul tur. În luna august, ea a suferit o operație la picior, după ce a jucat cu dureri timp de mai multe luni. Revenirea sa pe teren este planificată pentru 2025.