Ion Țiriac, noi detalii despre sala polivalentă de 100 de milioane de euro din Otopeni: ”Sunt pe drumul bun, bun de tot”
Miliardarul Ion Țiriac a oferit detalii despre investiția impresionantă pe care o face în orașul Otopeni. Omul de afaceri spune că se va ține de cuvânt și va construi o sală polivalentă lângă București. Investiția se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro și ar putea fi gata în doi ani, potrivit fostului mare jucător de tenis.
”Sunt pe drumul bun, bun de tot! O fac francezii în Otopeni. Am teleconferință cu ei!”, a declarat Ion Țiriac în emisiunea ”Prientenii lui Ovidiu” de la gsp.
Întrebat de jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia câte locuri ar urma să aibă, Ion Țiriac a spus: ”Undeva între 13.000 și 15.000 de locuri. O sală ca asta costă 100 de milioane de euro”.
Totodată, miliardarul român a ridicat și problema infrastructurii din jurul viitoarei săli polivalente, precizând că autoritățile vor trebui să găsească o soluție pentru problema traficului infernal din zilele în care sunt organizate competiții sportive.
”Nu sunt chiar atât de tâmpit. Am cinci hectare pentru parking, pentru trei mii de mașini. Plus că trebuie să văd cum scot 15.000 de oameni de acolo noaptea. Plus că au început să lucreze pentru metrou, în doi ani trebuie să fie gata. Sala e gata în doi ani! Nu contează că n-a început”, a mai spus omul de afaceri.
Citește și: Țiriac a dat cărțile pe față: ‘Sunt Africa addict!’ Ce proprietăți are pe continentul negru
Ion Țiriac, investiție de 100 de milioane de euro într-o sală polivalentă, lângă București
La începutul acestui an, Ion Țiriac își dezvăluia pentru prima dată planul.
”Progresez destul de bine la Otopeni. Am avansat destul de mult cu sala. O să aibă tot ce trebuie pentru o sală de 10.000-12.000 de locuri.
Pentru concerte, expoziții, trebuie 15.000 de locuri. Știu cât costă, dar nu întrebați pentru că o să cădeți jos. Se poate face. Guvernul doar să facă străzile. Se pare că sunt de acord, de la prim-ministru până la ministrul construcțiilor.
Bazinul Cameliei Potec va începe în aprilie și se va termina anul acesta. Sala Nadiei… să vedem când începem să facem. Am pornit cu tăvălugul aici, în Otopeni. O să se numească Țiriac City. ”, spunea omul de afaceri la finalul lunii ianurie.