Ion Ţiriac nu mai este președintele FRT: Nu se poate cumpăra din nou o Simona Halep de la supermarket
Ion Ţiriac și-a anunțat luni demisia din funcția de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. Miliardarul este de părere că tenisul românesc „nu mai poate cumpăra de la supermarket o altă Simona Halep”.
Țiriac a mai afirmat că pentru descoperirea de noi talente este nevoie de mărirea masei de selecţie la nivel naţional
„Mi-am depus mandatul astăzi. Eu cu ceva timp în urmă am spus că e de datoria mea morală după o viaţă petrecută în tenis să candidez la funcţia de preşedinte pentru un timp limitat. Din păcate timpul limitat (n.r. – 6 luni) s-a prelungit pentru că federaţia a fost năpăstuită de 1.000 de procese din diferite raţiuni.
Din păcate, MTS a interpretat greşit o lege şi nu avea voie să o facă… dar noi am câştigat procesul la cea mai înaltă instanţă, mai exact ne-am câştigat dreptul de a fi refinanţaţi pentru aceşti trei ani în care FRT nu a fost finanţată deloc.
Dar în toţi aceşti ani, fără fonduri guvernamentale, această federaţie s-a ţinut în picioare. Lucru care îl face şi azi. Dar şi pe viitor va fi foarte greu ca FRT să se bazeze numai pe banii care vin de la stat. Nu se poate cumpăra din nou o Simona Halep de la supermarket. S-a închis supermarketul de mari valori.
La un moment dat trebuie să se facă într-un fel şi o selecţie naturală. Iar această selecţie nu se poate face decât dacă ai masă. Tare îmi e frică să nu ajungem şi noi, tenisul, cum a ajuns gimnastica românească”, a afirmat Ţiriac.
Țiriac a făcut aceste afirmații în faţa membrilor Adunării Generale, conform înregistrării video a şedinţei publicate pe contul oficial de Facebook a FRT.
„Dacă această federaţie nu face 6, nu 4, centre regionale în toată ţara…. dacă nu vom avea cel puţin 20.000 de copii care să joace tenis… atunci noi nu vom mai putea pretinde un Wimbledon, un Roland Garros sau un top zece la Cupa Davis.
Nu e adevărat că tenisul este un sport scump. Da, tenisul pe vremea mea era un sport scump pentru că munceai la fabrică o lună să poţi să cumperi o rachetă. Azi iei racheta şi cu 10 euro. Deci azi copilul vine la tenis dacă îl poţi atrage. Am avut norocul la Iaşi că un cetăţean şi-a făcut un centru regional singur. A mai luat şi un turneu şi funcţionează.
Sper că şi în Bucureşti se poate face destul de repede, poate chiar mai mare. Dar nu ajunge, dacă nu ne răspândim în toată ţara, atunci să uităm de tenis. Că mâine dimineaţă nu mai vine singură o altă Simona Halep. Deci trebuie să punem şi noi umărul într-un fel sau altul”, a adăugat Ion Ţiriac.
Fostul tenisman a solicitat Adunării Generale să fie schimbat şi din postura de preşedinte de onoare al FRT.
„Deci după această experienţă eu nu o să dispar din ţară. V-aş ruga atunci când vă alegeţi noul preşedinte să supuneţi la vot şi treaba cu preşedintele de onoare, rol pe care eu îl cedez cu plăcere pentru cineva care e mai tânăr, mai cu forţă, care are timp. Eu mulţumesc celor care m-au votat, dar şi celor care nu m-au votat. Repet, nu dispar, atât eu, cât şi fundaţia mea suntem pe aici atât timp cât mai putem aduce beneficii acestui sport”, le-a transmis Ţiriac reprezentanţilor cluburilor.
La începutul şedinţei Adunării Generale a FRT de luni, preşedintele Ion Ţiriac şi-a anunţat demisia din funcţie în faţa celor 29 de membri asociaţi cu drept de vot prezenţi.
Ion Ţiriac a fost ales, la 19 iunie 2019, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional, conform Agerpres. La alegerile de atunci au fost cinci candidaţi, Marius Vecerdea obţinând 11 sufragii, Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.