Ionuț Dumitru RZB: Economia locală poate rezista în situația de criză din UE și SUA
Economistul șef al Raiffeisen Bank România, Ionuț Dumitru, consideră că economia locală poate depăşi impasul din UE şi SUA ca să rămână pe ceștere, în 2024.
Potrivit datelor statistice, în trimestrul doi 2024 creşterea economică aşteptată este de 1,5 – 2%, mult peste creşterea de 0,4% din trimestrul unu al anului.
Industria românească, puternic dependentă de pieţele europene, a suferit şi în T2 2024, dar, pe ansamblul economiei, creşterea va fi pozitivă. Construcţiile, în principal lucrările de infrastructură, şi banii de la UE vor ajuta România să treacă de situaţia complicată a UE, în special a Germaniei, spun economiştii.
Creşterea estimată de economişti pentru T2 2024 merge de la 1,7% la 2,5%.
Institutul Național de Statistica (INS) va publica pe 14 august datele-semnal privind evoluţia economiei în T2 2024 şi pe primul semestru al anului.
„Ne aşteptăm în T2 la o creştere de 1,7%. Asta pentru că cifrele din luna mai au arătat foarte rău (cele din iunie nu au fost publicate – n. red.). Industria noastră este sensibil afectată de ce se întâmplă în UE, dar ajutorul poate veni din investiţiile publice în infrastructură, unde sunt bani, mulţi de la UE”, a declarat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, pentru ZF.
„Când spun asta mă bazez pe datele care vin din construcţii şi din consum. Şi construcţiile şi consumul au crescut. Dacă vorbim de industria care scade, aici trebuie să luăm în calcul o componentă ce merge bine, segmentul prosumatorilor, care nu este inclus în statistici”, subliniază economistul șef al RZB.
Construcţiile au crescut, calculat an la an, cu 16,2% în aprilie, dar au scăzut cu 2,9% în mai.
Iar consumul (cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul) a avut un avans de 14,6% în aprilie şi de 5,7% în mai.