ÎPS Teodosie nu se vrea pensionat. A mers în instanţă pentru a rămâne la catedră şi după 65 de ani
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopului Tomisului, nu vrea să se pensioneze, deşi a împlinit deja 65 de ani. Astfel, a apelat la instanţele de judecată pentru a rămâne în continuare titular la Facultatea de Teologie.
Profesorul universitar Teodosie Petrescu a împlinit 65 de ani în 2020 şi a solicitat Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) prelungirea calităţii de profesor titular până la finalul anului universitar 2020/2021, lucru care s-a şi întâmplat, scrie adevarul.ro.
Vara trecută, însă, ÎPS Teodosie nu s-a pensionat, ci a solicitat UOC să-i prelungească din nou această calitate de profesor titular şi pentru anul şcolar 2021/2022. Doar că, de această dată, Universitatea i-a refuzat cererea.
În consecinţă, arhiepiscopul s-a adresat instanţei cerând judecătorilor să dea o ordonanţă preşedinţială prin care să fie anulată decizia Senatului universităţii.
În prima instanţă, judecătorii Tribunalului Constanţa i-au respins cererea, dar ierarhul a făcut apel şi a cerut şi strămutarea dosarului la Curtea de Apel Galaţi. Următorul termen este pe 31 ianuarie.
ÎPS Teodosie a câştigat în anul 2020, conform declaraţiei de avere, suma de 158.129 de lei/an, adică 13.177 de lei/lunar ca director de Şcoală Doctorală şi profesor de Teologie la Universitatea Ovidius din Constanţa.
La aceşti bani se adaugă şi salariul de arhiepiscop (176.304 de lei, în anul 2020) plătit de statul român.
Arhiepiscopul îşi motivează cererea prin care solicită să rămână în continuare profesor titular arătând că este vorba despre învăţământ teologic, o formă specială de învăţământ, iar el este chiriarhul locului şi are o largă competenţă legală asupra funcţionării facultăţii de teologie.