Iranul este „mai aproape ca oricând” de încheierea unui acord nucelar
În actuala rundă de negocieri nucleare s-au înregistrat „progrese bune” şi încheierea unui acord este ”mai aproape ca oricând”, a declarat duminică negociatorul-şef al Iranului şi ministru adjunct de externe Abbas Araqchi, informează EFE, confrom Agerpres.
„Astăzi este ultima zi a acestei a şasea runde de negocieri. Am trecut prin zile intense şi o muncă foarte grea şi acum suntem în situaţia în care aproape toate documentele acordului sunt gata”, a explicat negociatorul la televiziunea de stat iraniană.
Iranul şi cele cinci mari puteri care sunt parte la acordul nuclear din 2015 (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) organizează duminică la Viena o reuniune plenară, prima după alegerea ultraconservatorului Ebrahim Rais al-Sadati ca viitor preşedinte al Republicii Islamice.
Negocierile, care au început în aprilie, implică în mod indirect Statele Unite, cu scopul de a determina Washingtonul să revină la acord, pe care l-a abandonat în 2018, iar Teheranul să revină la respectarea deplină a acestuia.
Araqchi şi-a exprimat speranţa că întâlnirea de duminică va ajunge la „o concluzie” şi că delegaţiile se vor putea întoarce în capitalele lor pentru consultări şi o decizie finală.
Potrivit reprezentantului iranian, „principalele probleme de dezacord au fost rezolvate”, iar cele asupra cărora nu s-a găsit încă o soluţie au înregistrat cel puţin progrese.
Un posibil acord este absolut clar, deoarece este clar în ce domenii ce lucruri sunt posibile şi ce lucruri nu sunt, a explicat Arakchi, considerând că depinde de cealaltă parte să ia acum „decizia finală”.
Deşi a recunoscut că nu a fost „uşor” să pregătească terenul pentru un acord în această ultimă fază, negociatorul persan este „foarte încrezător” că în următoarea rundă de negocieri, a şaptea, se va ajunge la un rezultat.
Din 2019, Iranul a încălcat o mare parte din acordul nuclear, în special în ceea ce priveşte producţia şi puritatea uraniului îmbogăţit, un material care are dublă utilizare, civilă şi militară, şi care a atins niveluri de 60%.
Noul preşedinte american, democratul Joe Biden, doreşte să revină la pact, dar mai întâi cere ca Iranul să-şi îndeplinească toate obligaţiile, în timp ce Teheranul condiţionează acest pas de eliminarea prealabilă a sancţiunilor americane.
Acordul, sub acronimul englezesc JPCOA, limitează programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor, cu scopul de a împiedica Republica Islamică să obţină arme nucleare.