Iranul strigă „pace” și privește spre Israel cu teamă – retorică diplomatică sau frică de represalii?

Orientul Mijlociu nu se dezminte. Când cuvântul „pace” răsună pe buzele oficialilor, de cele mai multe ori, fundalul e dominat de mirosul de praf de pușcă și de frica represaliilor. Cazul Iranului, care cere încetarea focului în Liban și Gaza la doar câteva zile după ce a lansat un atac cu rachete asupra Israelului, este exemplul perfect al acestei dinamici contradictorii.

Deși ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, susține sus și tare că „încetarea focului este cea mai urgentă problemă„, realitatea arată că Teheranul, conștient de repercusiunile ce vor urma, își pregătește scutul diplomatic în fața unui posibil contraatac israelian.

O chemare la pace în timp ce își suflă praful de pe lansatoare?

Dacă ar fi să privim mai de aproape retorica Iranului, am putea spune că apelurile sale la pace sunt mai degrabă ecoul temerilor sale. De ce? Pentru că, așa cum arată declarațiile oficialilor de la Tel Aviv, Israelul nu lasă vreodată un atac neplătit cu vârf și îndesat. De fiecare dată când Teheranul își îndreaptă arsenalul spre Tel Aviv, undeva, în statul evreu, se redactează deja planul de răspuns.

„Israelul nu doar că va răspunde la atacurile iraniene, dar va face acest lucru cu o intensitate pe care Teheranul n-o va uita prea curând”, a declarat un oficial de rang înalt israelian pentru Jerusalem Post. În traducere liberă: o ripostă de proporții este iminentă. În fața acestei perspective, apelul Iranului la „pace” pare să fie mai degrabă o încercare de a tempera tensiunile și de a evita o intervenție masivă asupra propriilor instalații nucleare.

Jocul de-a victimele

Retorica Iranului nu este însă ceva nou. „Întotdeauna când Iranul dă semne de agresiune și vede că lucrurile riscă să-i scape de sub control, încearcă să se poziționeze ca victimă a politicii expansioniste a Israelului”, susține expertul în securitate regională, Eytan Gilboa. „Este un joc vechi, dar periculos, pentru că oricât de mult Iranul ar încerca să joace cartea diplomației, Israelul va prefera oricând acțiunea directă.”

Cu alte cuvinte, discursul despre pace venit de la Teheran este doar un element dintr-o strategie mai amplă de evitare a conflictului direct. De altfel, Washingtonul și Parisul, conștiente de fragilitatea situației, au cerut deja o încetare imediată a focului, în încercarea de a oferi o șansă diplomației. Dar, cum s-a întâmplat și în septembrie, Israelul a ignorat aceste apeluri și a continuat atacurile, eliminând inclusiv lideri importanți ai Hezbollah, precum Hassan Nasrallah.

Se teme Iranul de represaliile israeliene?

Răspunsul scurt: da. Deși Teheranul nu va recunoaște niciodată în mod deschis, există o frică latentă în fața potențialului militar al Israelului. Situația actuală din Liban este deja gravă: peste 2.000 de persoane au murit în ultimele luni, iar aproximativ 1,2 milioane au fost strămutate. Dar pentru Iran, miza este mult mai mare decât soarta Libanului. Un atac direct asupra instalațiilor nucleare iraniene ar putea amâna ani de zile ambițiile Teheranului de a deveni o putere nucleară în Orientul Mijlociu.

În plus, riposta israeliană nu ar viza doar infrastructura nucleară. Oficialii de la Tel Aviv au avertizat în repetate rânduri că Iranul riscă să fie lovit și în sectoarele critice ale economiei și infrastructurii energetice. O astfel de intervenție ar destabiliza nu doar situația internă a Iranului, dar ar putea împinge țara într-o criză economică majoră, agravată de sancțiunile internaționale deja existente.

Pacea ca stratagemă

În aceste condiții, nu este surprinzător că Abbas Araghchi și oficialii iranieni caută, chiar și simbolic, să facă un pas înapoi. Cerând încetarea focului în Gaza și Liban, Iranul încearcă, în esență, să arunce mingea în terenul diplomatic al Occidentului, căutând sprijin internațional și încercând să forțeze o negociere sub presiunea unei eventuale escaladări a conflictului.

Dar cât de sincer este acest apel? La fel ca și în cazul altor momente tensionate din Orientul Mijlociu, sinceritatea devine relativă atunci când subiectul principal este puterea militară și influența geopolitică. Pentru Israel, răspunsul este clar: un atac este un atac, iar o ripostă trebuie să fie, de fiecare dată, devastatoare. Tocmai din acest motiv, șansele ca Tel Aviv-ul să cedeze în fața cererii Iranului sunt aproape inexistente.

Viitorul: pace impusă sau război inevitabil?

Într-un context atât de volatil, discuțiile despre pace devin, din păcate, o simplă piesă pe tabla de șah a Orientului Mijlociu. În spatele fiecărui apel diplomatic se află o încercare de a câștiga timp, de a pregăti următoarea mutare sau de a influența percepția opiniei publice internaționale.

„Teheranul se află într-un punct critic. Fie își joacă toate cărțile pe diplomație, fie acceptă că va trebui să facă față unei riposte brutale din partea Israelului”, avertizează analistul politic Meir Javedanfar. „Indiferent de alegere, următoarele săptămâni vor defini viitorul relațiilor din regiune pentru următorii ani.”

Un lucru este clar: deși cererea de pace a Iranului pare o mână întinsă, cu degetele întoarse spre lansatoarele de rachete, realitatea sugerează că Teheranul se teme cu adevărat de represaliile iminente ale Israelului. Iar acest lucru face ca războiul, nu pacea, să pară mai probabil pe termen scurt.