Irigațiile, un subiect interzis chiar și pentru marii fermieri

România are o infrastructură de irigații care se întinde pe aproape un milion de hectare, de circa trei ori mai puțin față de perioada de dinainte de 1989. Paradoxal, dincolo de faptul că sunt zone importante agricole unde nu există o astfel de infrastructură, sunt și cazuri în care fermierii sunt nevoiți să renunțe la irigații din cu totul alte motive, care îi “încurcă” de-a dreptul.

Este și cazul lui Nicolae Sitaru, un fermier din județul Ialomița, care administrează circa 3.000 ha de teren agricol, și care acum nu beneficiază de sistemul de irigații, deși pe vremuri în zonă cu totul altfel stăteau lucrurile.   

„Eu sunt un mare fermier care nu beneficiază, din păcate, de sistemul de irigații, deși 70% din suprafața pe care o gestionez a avut în trecut un sistem de irigații. Până să ajungem la investiții în irigații, trebuie să vorbim despre ce îi încurcă acum fermierii să irige în zonele în care sistemele de irigații sunt funcționale. Din moment ce refaci un sistem de irigații cu costuri foarte mari, te-ai aștepta ca toată lumea din zona respectivă să se apuce să irige și aici avem o problemă: se irigă destul de puțin din cauza legislației existente”, afirmă Nicolae Sitaru.

De unde apar problemele?

Inainte de a face investiții, trebuie văzut de ce în zonele unde s-au investit sume importante (n.red- Programul de refacere a instrastructurii principale de irigații) nu se irigă, să deblocăm barierele care îi “inhibă” pe fermieri să nu irige acolo unde se poate, atrage atenția Sitaru.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem și că nu este deloc simplu să te apuci să faci lucrări de aducțiune cu apă în zona fermei, trebuie să iei conducte, dar să mai faci și alte lucruri. Cel mai greu este să obții acceptul proprietarilor de pământ, pentru că de cele mai mai multe ori terenurile respective nu sunt ale celui care irigă, motiv pentru care apar și complicațiile.

„Legislația lasă de dorit, deși se discută de mulți ani de acest lucru, pentru că te poți trezi în proasta situație să te apuci de lucru, să investești niște bani – infrastructura secundară de irigații costă undeva la 2.500-3.000 euro de hectar – să te apuci să faci investiții într-un teren care nu este al tău și apoi să vină un proprietar și să-ți zică că n-ai ce căuta cu treaba ta pe pământul lui. Trebuie reglate niște lucruri, pe de o parte accesul, iar pe de alta furturile din sistem care constituie o mare problemă în România”, a mai precizat Sitaru.

 Fermierul din Ialomița pune în discuție și o altă problemă mare, cea legată de finanțare.

“Pentru cei care sunt ca mine și nu avem sisteme valide de irigații care să funcționeze, trebuie văzut cum dacă n-ar fi mai bine să sprijinim dezvoltarea unor sisteme mai mici care să fie aprovizionate din râurile interioare care sunt la îndemână, dar nu le putem folosi, deoarece ele nu au fost niciodată acceptate la finanțare cu fonduri europene”, a mai spus Sitaru.

Una se contractează, alta se irigă

Potrivit datelor Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în acest an s-au irigat 362 000 hectare, cu toate că erau încheiate contracte pentru 850.000 ha, iar apa pe canalele de irigații a fost.  

“Cred că diferența se datorează lipsei echipamentelor de udare, a imposibilității de a executa lucrările din partea celui ce dorește să irige, din cauza proprietarilor de teren”, a declarat Ștefan Constatin, director general ANIF la o conferință pe teme agricole.

Dacă în 1989 România avea o infrastructură de irigații care se întindea pe o suprafață de 3,2 milioane hectare, în prezent mai sunt în stare de funcționare undeva la 980.000 hectare. Pentru a pune la punct întreaga infrastructură de irigații, România ar avea nevoie de cel puțin 20 de miliarde euro, în viitor, potrivit estimărilor din piață.

Pentru acest an, ANIF are la dispoziție fonduri de 350 milioane lei pentru lucrări de reabilitare, având în derulare un număr de 49 de lucrări de investiții. Cele mai mari suprafețe irigate se află în județul Brăila – circa 270.000 hectare, urmată de Ialomița, Călărași, Dolj și Vaslui.