Irina Begu, în turul doi la Indian Wells. Cine e următoarea adversară
Jucătoarea română de tenis Irina Begu (locul 61 WTA) s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 de la Indian Wells.
Begu a învins-o în runda inaugurală pe sportiva franceză Fiona Ferro (locul 83 WTA), scor 6-2, 7-6 (2). Meciul a durat două ore şi 15 minute. Românca a câștigat primul set fără emoții. În al doilea set, tenismena s-a văzut condusă cu 2-5, a avut o revenire dramatică și a reușit să împingă setul în tiebreak. După ce a salvat nu mai puțin de patru mingi de set, Irina Begu a câștigat cu 7-6.
În turul secund al competiției, românca o va întâlni pe favorita 31, jucătoarea elveţiană Jil Teichmann (locul 39 WTA). Scorul, în întâlnirile directe dintre cele două, este egal, 1-1. Teichmann a câștigat în 2019, Begu – în 2020.
Prin calificarea în turul doi, Begu şi-a asigurat un premiu de 29.045 de dolari şi 35 de puncte.