Irina Loghin, mesaj neașteptat din partea lui Fuego la împlinirea a 84 de ani: „Te iubesc, mamă Irina!”
Irina Loghin, „regina muzicii populare” a împlinit 84 de ani și nu putea lipsi Fuego de pe lista prietenilor care au felicitat-o. Artistul a marcat ziua de naștere a Irinei Loghin cu câteva rânduri din suflet pentru cea care, spune el la rândul său, i-a devenit ca o a doua mamă.
„Azi celebrăm ziua de naștere a mamei mele adoptive, legenda românilor, doamna Irina Loghin! Sigur că-i doresc multă sănătate, liniște, bucurii și tot binele posibil! Împreună am văzut jumătate de planetă, am adunat amintiri, ne-am bucurat de succes și am realizat multe lucruri speciale, în cei 20 de ani de când a luat naștere proiectul „Mama și fiul!”
E cel mai haios om pe care-l cunosc, mereu cu vorbele la ea, cu înțelepciune și cu un fel anume de a face oamenii să o îndrăgească! Românii i-au închinat, prin dragostea lor, un adevărat cult și sigur așa va fi și peste multe generații, pentru că a înfrumusețat România, prin vocea sa caldă și prin emoția transmisă.
Eu nu pot decât să-i mulțumesc cu tot sufletul meu, fiindcă am construit împreună un duet de succes, care continuă să aibă admiratori, pentru că am reușit să fim mai mult decât colegi, povățuindu-mă mereu cu sfaturile sale despre cum să faci această profesie dură. Îi doresc ani mulți de viață și de cântec, cu același spirit măreț care-i definește personalitatea și cu noi pe-aproape. Te iubesc, mamă Irina!”, a scris Fuego în mediul online.
Irina Loghin se confruntă cu probleme de sănătate la 84 de ani
Cu câteva zile înainte de aniversarea sa, Irina Loghin a vorbit despre problemele de sănătate care nu au ocolit-o, la cei 84 de ani ai săi. Interpreta de muzică folclorică a dezvăluit că a suferit de curând o operație la coloană, fiind acum în perioada de recuperare.
„A trebuit să mă internez de urgenţă, să fac faţă unei operaţii de hernie de disc. Am venit cum am putut (la botez n.r.), nu puteam să lipsesc. A fost cel mai mare eveniment din cariera mea”, a declarat Irina Loghin.