Isărescu face sport la 74 de ani, să rămână în formă
Bancherii Europei vor să se mențină sănătoși, dar și bogați, până la adânci bătrâneți, și nu au renunțat la mișcare fizică, ba mai mult, fac sport organizat, prin asociații de profil, existente în mai toate băncile centrale și instituțiile financiare internaționale. Nici Mugur Isărescu nu se lasă mai prejos.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, iubește tenisul de câmp, din studenție, iar de-a lungul anilor, locul preferat pentru relaxare au fost terenurile cu zgură din parcul Arenele BNR.
În perioada 5 – 8 septembrie 2024, Banca Națională a României (BNR) a găzduit la sediul central si la Centrul de perfecționare profesională și activități sociale (Arenele BNR), reuniunea reprezentanților Asociațiilor cultural-sportive ale băncilor centrale și instituțiilor financiare internaționale din Europa „Euromeeting”, arată un comunicat BNR, făcut public, marți.
Evenimentul a reunit un număr de 43 de președinți și secretari generali ai Asociațiilor cultural-sportive din 19 bănci centrale membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale, la care se adaugă Banca Angliei, Banca Națională a Elveției, Banca Europeană de Investiții și cea a Reglementelor Internaționale.
Agenda discuțiilor a cuprins teme precum calendarul competițional pentru următorii doi ani, identificarea unor mecanisme de dezvoltare a activităților sportive și organizarea întâlnirilor regionale și bilaterale.
Reuniunea „Euromeeting” se organizează o dată la doi ani, precedenta fiind găzduită de către Banca Națională a Cehiei.
Următoarea reuniune va fi găzduită de Banca Franței, la Paris în anul 2026.
Parcul Arenele BNR, care au găzduit evenimentul, are mai multe terenuri de tenis de câmp, care au fost permanent motiv de tensiune între BNR și fostul mare tenisman, Ion Țiriac, care a cerut includerea acestora oficial în circuitul competițional de turnee de tenis internaționale.
Nici în 2024, Ion Țiriac nu a renunțat la cererile sale privind Arenele BNR.
În luna aprilie, Ion Țiriac a lansat un nou ,,atac”, la adresa lui Mugur Isărescu, afirmând că din cauza acestuia nu a mai putut organiza câțiva ani ATP Țiriac Open la București.
Guvernatorul BNR nu a fost singurul luat în colimator de afacerist. Și jucătorii români de tenis l-au dezamăgit pe miliardar, acesta explicând că sunt prea slabi ca să primească wild-carduri pe tabloul principal al turneului organizat de el.
„Noi am reuşit să aducem turneul înapoi la Bucureşti. Pentru că turneul era aici şi am fost daţi afară. Este ruşinea sistemului de azi, juridic, moral şi practic ce ni s-a întâmplat nouă cu Arenele BNR. Noi nu am mai avut arena, nu a plecat turneul din ţară din alt motiv. Ne-au luat arena într-o zi. Și nu Ceauşescu, ci alt „escu”. Şi dacă îl ia alt „escu” şi nu există lege în România… asta s-a întâmplat. Acum l-am adus înapoi şi să vedem ce facem”, a mai afirmat Ion Țiriac, citat de presă.
Nici Ilie Năstase, fostul partener de echipă al lui Ion Țiriac, nu-l menajază pe guvernatorul BNR.
Ilie Năstase (77 de ani) nu-l menajează deloc pe guvernatorul Băncii Naţionale Române, Mugur Isărescu, pe care-l consideră marele vinovat al ”confiscării” şi lăsării în paragină a ”Arenelor BNR” din Cotroceni.
Potrivit Orange Sport, Ilie Năstase i-a transmis un mesaj lui Mugur Isărescu: ”Îi dădeam cu racheta în cap”, dacă îl întâlneam.
Baza Sportivă Arenele BNR a fost construită în 1972, cu ocazia finalei Cupei Davis dintre România şi Statele Unite ale Americii, pe terenurile ce aparţineau deja de BNR, încă din 1946.
Arena Centrală a trecut în patrimoniul Băncii Naţionale în 1991, printr-un protocol semnat de Bogdan Niculescu Duvăz şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Se vorbeşte că tranzacţia s-a realizat în schimbul a 843.000 de dolari, iar acum BNR evaluează întreaga bază la 35.000.000 de euro.
Între 1993 şi 2016, Arenele BNR au fost găzduit turneul ATP de la Bucureşti, unde au fost prezenţi cei mai importanţi jucători de tenis ai lumii.
Ediţia din 2016 a turneului de la Bucureşti a fost transmisă de televiziuni din 96 de ţări, subliniind importanţa şi popularitatea unui eveniment de o asemenea anvergură.
Cu toate acestea, în ultimii şapte ani, BNR a refuzat să mai investească sume în baza sportivă, iar arenele s-au degradat serios. Astfel, nicio competiţie de tenis nu s-a mai disputat în Cotroceni.
În acelaşi timp, BNR s-a opus să cedeze baza sportivă statului sau vreunui privat, cum sunt Ion Ţiriac sau Ilie Năstase.