Isărescu laudă sectorul construcțiilor din România: E o componentă majoră a creșterii economice
Mugur Isărescu a ținut discurs în deschiderea conferinței cu tema Dezvoltarea – de la planificarea la stabilitate și durabilitate, desfășurată la BNR.
Domeniul construcțiilor reprezintă o componentă majoră a creșterii economice, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în deschiderea conferinței cu tema Dezvoltarea – de la planificarea la stabilitate și durabilitate.
”Domeniul construcțiilor, în ansamblul său, reprezintă acum în România o componentă majoră a creșterii economice. De aceea, situația din acest sector poate fi considerată un indicator important al stării economice generale a țării.
Deschidem astăzi o platformă de dialog cu reprezentanții acestui sistem. Suntem interesați de elaborarea unor studii și analize economice aprofundate despre evoluțiile din acest domeniu“, a spus Isărescu.
El a dezvăluit că a încheiat un parteneriat cu un patronat din sectorul construcțiilor. ”Parteneriatul pe care l-am încheiat cu Patronatul Proiectanților în Construcții poate fi integrat, de altfel, în programe deja consacrate ale BNR, dedicate mediului de afaceri, precum EconomicHub, care a debutat în 2019. Pe aceeași linie se înscrie și inițiativa băncii centrale de a contribui la creșterea educației antreprenoriale la nivel național, prin demararea în anul 2023 a proiectului Antreprenoriat de TOP alături de Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Asociația Română de Fintech, Bursa de Valori București, Institutul Bancar Român, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Camera de Comerț și Industrie și reprezentanți ai mediului academic”, a afirmat Mugur Isărescu.
Guvernatorul a precizat că astfel de colaborări sunt ceva obișnuit pentru Banca Națională, o instituție care și-a asumat deschis un rol important în dezbaterea economică. Încurajăm dezbaterile, schimbul de idei.
”Avem un bun exemplu despre ce înseamnă clădirile solide, bine proiectate și realizate. Ne aflăm în Palatele Băncii Naționale, clădiri emblematice ale Bucureștiului și României încă de la construirea lor, simboluri ale durabilității și stabilității. Tot ceea ce numim astăzi centrul vechi al Bucureștiului s-a transformat dintr-un cartier oriental al târgoveților într-un vibrant centru financiar-bancar: 144 de bănci si 14 societăți de asigurare au funcționat în patrulaterul cuprins între cheiul Dâmboviței, Calea Victoriei, bd. Elisabeta și bd. Colței (bd. I. C. Brătianu) în perioada interbelică. Un adevărat reper de arhitectură, dar și de soliditate, responsabilitate și chiar bunăstare”, a mai spus Isărescu.