Isărescu pune întărirea leului pe seama recoltei: „Este o evoluţie de vară”
Leul s-a întărit faţă de euro, iar acesta este o evoluţie de vară, care are la bază vânzările de valută ale traderilor de cereale, a explicat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
„Prognozele sunt făcute în piaţă şi au tot dreptul analiştii să facă aceste prognoze. După câte vedeţi leul s-a cam întărit. Nu s-a depreciat, s-a întărit. Este adevărat că este o evoluţie de vară. Recolta bună de cereale, vin traderii, cumpără direct din câmp, am înţeles şi eu, şi vând valută ca să cumpere cu lei. Atunci s-a mărit oferta. Au mai venit şi românii din străinătate de Sfânta Maria. La casele de schimb, dacă mergeţi, chiar aici în stradă, cursul la casele de schimb, care de regulă erau peste cursul Băncii Naţionale acum sunt sub cursul Băncii Naţionale. Nu ştiu cât de tranzitorie este această apreciere, dar vedeţi cât de mult riscă şi cei care fac prognoze din acestea că o să ajungă mâine, poimâine cursul la 5 lei. Noi suntem interesaţi să ţinem inflaţia sub control şi asta sune foarte mult şi în ceea ce priveşte controlul lichidităţilor şi impactul acestui control asupra situaţiei din piaţa monetară şi piaţa valutară. Încercăm să păstrăm echilibrele„, a spus Mugur Isărescu, întrebat despre evoluţia cursului de schimb.
Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9131 lei, în scădere cu 0,14 bani (-0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9145 lei.