21:58 • Internațional
Israelul, prima țară care își închide granițele din cauza variantei Omicron
Pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, Israelul va interzice intrarea tuturor străinilor în ţară și, mai mult, va reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, potenţial mai contagioasă, detectată pentru prima dată în Africa de Sud, a anunțat premierul israelian Naftali Bennett, potrivit Reuters.
Interdicţia trebuie aprobată de Guvern, urmând să fie aplicată pe o durată de 14 zile. Israelul a confirmat până în prezent un caz de îmbolnăvire cu varianta Omicron, precum şi alte şapte cazuri suspecte.
Cele mai multe cazuri par să fie în Olanda, nu mai puțin de 13 persoane confirmate. La nivel international, tot mai multe state au anunțat o serie de restricții, printre care se numără și suspendarea zborurilor pe relația cu Africa de Sud.