Isteria benzinei scumpite. Patronul MOL Beiuș explică de ce a mărit prețul la 11 lei/litru
Isteria scumpirii carburanților a pornit de la MOL Beiuș, acolo unde în cursul zilei de miercuri a fost afișat prețul de 11 lei pentru un litru de benzină.
Ministrul Energiei Virgil Popescu a afirmat, miercuri seară, că „dacă ar fi fost mai atenţi” cei de la MOL, „acest lucru nu s-ar fi întâmplat”.
Isteria a pornit miercuri după-amiaza, după ce o stație parteneră MOL din Beiuș, județul Bihor, a scumpit carburanții în decurs de câteva ore, până la 11 lei pe litru.
„Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul”
Patronul benzinăriei din Beiuş, care a vândut, miercuri, atât benzina cât și motorina cu 11 lei, a confirmat prețurile și le-a explicat pentru publicația locală Bihoreanul.
Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex, firmă deţine în Beiuş două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră MOL şi încă una proprie.
Potrivit Bihoreanul, Degău a declarat miercuri că a fost nevoit să recurgă la aceste preţuri pe motiv că ar fi cumpărat foarte scump acest lot de combustibil.
„Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a declarat miercuri Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex. „S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi (miercuri) era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol”, a mai spus Degău.
Prețurile s-au majorat în stațiile MOL din Capitală spre seară
Și benzinăriile MOL din București au crescut prețurile spre seară. Staţia MOL din zona 13 Septembrie din Capitală a schimbat preţurile în jurul orei 19:30, de la 7,75 lei/litru/benzină, la 8,34 lei şi la 9 lei/litru motorină, în timp ce benzinăriile Petrom din zonă afişau un preţ de 7,54 lei/litru la benzină şi 7,64 lei/litru la motorină, preţuri aproape similare fiind anunţate şi de benzinăriile Rompetrol.
Potrivit informaţiilor obţinute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.
Monitorul Prețurilor: Un singur lanț a crescut prețurile
Conform datelor afişate de aplicaţia Monitorul Preţurilor, creşteri mari ale preţurilor carburanţilor s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanţ de distribuţie şi unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria preţurile carburanţilor sunt plafonate, ceea e a condus la penurie. Pe de altă parte, grupul MOL a anunţat că aprovizionarea cu petrol a Ungariei nu suferă întreruperi iar rezervele şi capacităţile de rafinare ale grupului sunt suficiente pentru a acoperi necesităţile ţării. Compania a adăugat că în pofida creşterii cererii este în măsură să îi deservească pe automobiliştii ungari deoarece produce carburanţi la capacitate maximă.
Controale la stațiile de alimentare
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. La rândul său, directorul general al ANPC, Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres că vor începe controalele la benzinării pe zona de competenţe a instituţiei, respectiv informarea corectă a consumatorilor şi în ceea ce priveşte practicile comerciale incorecte.
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.
În România, consumatorii pot utiliza aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi pentru a afla care sunt preţurile practicate de benzinării.
.