Istoria poștalionului

Multe dintre exponatele vernisate marți, la Timișoara, sunt însoțite de povești, legende sau istorii adevărate.

Colecția îi aparține lectorului universitar Caius Lăzărescu, membru titular al Diviziei de Istoria Tehnicii, Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, și conține zeci de exponate, reproduceri după originalele aflate în diverse muzee sau colecții ale lumii, precum și altele, cumpărate de acesta din colecții private sau comandate special de el.

Pasiunea lui Caius Lăzărescu pentru întocmirea colecției a presupus și studii de aproape trei decenii și cercetări din neolitic, pentru a prezenta evoluția mijloacelor de transport și transmitere a mesajelor în istoria omenirii, transmite Agerpres.

Cercetătorul poștei Caius Lăzărescu a depănat, marți, câteva povești din istoria mondială a curieratului.

 Neoliticul din zilele noastre

„În neolitic nu existau mijloace de comunicare la distanță. Poșta este un prim canal de comunicare. În studiile mele, am observat că populația din Asia care emigrase în Noua Zeelandă a găsit la mijlocul secolului XX băștinași care, fiind retrași, nu au mai avut contact cu nimeni și erau în neolitic (ca evoluție, n.r.), ei nu acceptau nici măcar faptul că focul este artificial. Aceasta a demonstrat lipsa lor de comunicare, iar aceasta i-a menținut în neolitic. Primele mesaje recunoscute și atestate de istoria poștelor au fost transmise de om prin voce și prin alergător, atestat istoric fiind cel de la Maraton, Fidipide, cel care era curier și se zice că ar fi primul care a adus știrile de la Maraton. Adresându-li-se magistraților care erau nerăbdători să afle rezultatul bătăliei de la Maraton (490 î.Hr.), Fidipide, complet epuizat, nu a mai putut să le spună decât «Bucurie vouă, am câștigat!». În vremea aceea, erau selectați și antrenați cei mai buni maratoniști care trebuiau să ducă mesajele”, a relatat Caius Lăzărescu, pentru AGERPRES.

Tigrii nu atacă elefanții, iar curierul se urcă pe spinarea mastodontului

După om, care avea o viteză limitată de deplasare, au fost folosite animalele, pentru transmiterea mesajelor: câinii, în zonele arctice, cămilele, în deșert, elefanții, în ruralul Indiei, pentru că tigrii nu atacă elefanții. Elefantul simte apropierea tigrului, iar curierul urcă pe spinarea uriașului animal și se salvează, dar de-a lungul timpului, curierii au dat multe jertfe, potrivit cercetătorului Poștei Române.

450.000 de euro, pentru un porumbel călător
Apoi, mesajele au fost transmise prin porumbel. Și astăzi, porumbeii poștași se folosesc la scară largă și sunt scumpi. Un astfel de exemplar a fost vândut în urmă cu câțiva ani, la Bruxelles, de un columbofil din Republica Moldova, cu 450.000 de euro. Porumbeii străbat aerul pe câmpuri magnetice ale pământului și de aceea nu greșesc destinația niciodată. Aceste păsări, simboluri ale păcii, au fost utilizate și în cele două Războaie Mondiale, folosite de armată în spionaj.

Istoria poștalionului / Foto: Otilia Halunga / Agerpres

Porumbelul Cher Ami are o poveste frumoasă și pentru meritele sale din Primul Război Mondial, când a salvat o unitate militară, mesajul solicitării ajutorului fiindu-i legat de picior. Armata franceză i-a acordat medalia „Croix de guerre”. Porumbelul a fost rănit la picior de artileria germană.

„Poșta cu porumbei a fost și este folosită și în prezent în domeniul militar, în chestiuni de spionaj. Se spune că spionajul și contraspionajul dresau în Noua Zeelandă și vulturi, pentru că imediat ce vedeau porumbeii în aer îi înhățau și mesajele ajungeau în bazele inamice. Și atunci, spionajul punea un fluier mic în coada porumbeilor purtători de mesaj, iar când zburau, scoteau un șuier care îndepărta răpitorii lor, iar mesajele ajungeau la destinație”, a precizat Lăzărescu.

Câinii au fost folosiți de poșta Arcticii înhămați la sănii, apoi, au fost folosiți și pe post de „cercetași”, în armată. Unul dintre câinii reprezentați în expoziție are povestea lui.

„Se spune că un soldat rănit, care avea câinele, i-a pus animalului un bilet la gât pe care scria că nu mai au cartușe, iar patrupedul a traversat târâș un sector de mitraliere și a ajuns la tancul de unde s-a trimis apoi muniția”, a punctat colecționarul.

În România, nu putem vorbi de poștă fără a aminti despre poșta romană, despre poștalionul roman și despre carele de poștă.

„În Evul Mediu avem poștalioanele noastre, care transportau și pasageri, și colete. Înainte de poștalion a fost calul. Poștalioanele se deplasau câte 20 km și, de regulă, se schimbau doar caii. Ca să nu afecteze viteza de deplasare, coletele erau înmânate în stil ștafetă, din fugă, de la un poștalion la altul care le prelua. O poveste ne spune că marele scriitor Andersen a trecut cu un poștalion prin România în perioada ciumei și a fost de la Mehadia în carantină poștală, perioadă în care a început să picteze, fiind impresionat de portul popular al fetelor românce”, spune Caius Lăzărescu.

Istoria poștalionului / Foto: Otilia Halunga / Agerpres

Au urmat mașinile de epocă, poșta aeriană, care a început cu balonul cu aer cald, din care erau lăsate să cadă coletele la destinație. Primul transport aerian în România a adus 6.000 de scrisori.
Expoziția de la Timișoara prezintă și un bombardier din Primul Război Mondial care ar fi trebuit să fie distrus, dar a fost salvat de un general francez cu propunerea ca aparatul să fie dat poștei pentru transportul corespondenței.

Au fost curieri care și-au dat viața pentru a duce la destinație corespondența, oamenii s-au sacrificat, pe Nil erau atacați de crocodili.

„În România, nu putem vorbi despre istoria poștei fără să amintim curierii mănăstirilor sau de istoria României. În Războiul de Independență, soldații nu mai ascultau de ordine și atunci au pus stațiile telegrafice în spatele frontului, iar salariații poștei mergeau în față voluntari cu scrisori și pachete, iar Poșta Română de la acea vreme a hotărât ca toate scrisorile care merg sau vin de pe front să aibă transport gratuit. Este un mare merit al Poștei Române, dar nimeni nu scrie despre el. Pe mine, în calitate de cercetător de poștă, mă întristează profund. A fost un merit care trebuie evidențiat. Al doilea moment a fost cel al ciumei. Nimeni nu avea voie să circule, dar curierii trebuiau să distribuie corespondența. Am văzut un astfel de sistem la Lotrioara: într-o încăpere era un cuptor imens, pe vatră ardeau cărbunii, deasupra, o tavă cu oțet, iar peste, se trecea corespondența desfăcută din plic sau cu plicul înțepat, astfel încât să se poată face sterilizarea, după care se aplica ștampila «Carantina», ca să se știe că nu a fost violată corespondența, ci a fost trecută prin filtrul de dezinfectare. Astfel, omul avea siguranța că nimeni nu i-a violat scrisoarea, dar și Poșta avea responsabilitatea justificării, în caz că vreun destinatar ar fi murit de ciumă, că nu era Poșta sursa infectării. Când ajungeau în punctul poștal, curierii erau dezbrăcați până la piele, hainele li se ardeau, treceau prin mai multe băi și primeau haine noi pentru a continua. Dar au murit mulți curieri. Știau că vor muri, dar și-au făcut datoria”, a detaliat cercetătorul Poștei Române.

Poșta pe CFR era cea mai sigură, iar după marele furt din America, vagoanele poștale erau atașate imediat după locomotivă.

Erau cabine telefonice separate și izolate fonic, azi se vorbește în gura mare pe stradă, ce mai e secretul corespondenței?

Istoria poștalionului / Foto: Otilia Halunga / Agerpres

Poșta nu înseamnă doar transport, ci și telefon și radio. Au urmat centralele automate instalate în poștă, erau cabinele separate și izolate fonic, să nu se audă ce vorbesc clienții. Azi, toată lumea vorbește la telefon pe stradă, fără izolare fonică, fără secretul corespondenței. După poștă a apărut telegraful, primul fiind cel cu foc și apă, și apoi, radioul. Comerțul electronic ar rămâne doar virtual dacă nu ar exista poșta și curieratul.

Cum s-a transmis primul mesaj secret

„Despre poșta secretă, pot menționa că primul mesaj secret a fost prin anii 700, când a fost luat un curier poștal, a fost ras pe cap, i s-a tatuat mesajul și au așteptat să-i crească părul. Așa a ieșit primul mesaj secret”, a arătat Caius Lăzărescu.

Colonelul în rezervă Dănuț Șerban, vicepreședinte al Diviziei de Istoria Tehnicii, Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, coparticipant la organizarea vernisajului de la Timișoara, spune că dacă ar fi întrebată inteligența artificială care va fi viitorul poștei, aceasta nu ar avea răspuns.

„Nu cred că ar ști. Dispozitivele de comunicare devin tot mai mici, ceasurile au și aplicații medicale, financiare. Și Poșta vine cu simplificări în maniera de comunicare, dar unii pot trimite corespondențe periculoase, pot fi atentate. Dacă nu există personal calificat, riscurile cresc”, a explicat, în context, Dănuț Șerban.

Dănuț Șerban și Caius Lăzărescu / Istoria poștalionului / Foto: Otilia Halunga / Agerpres

Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române a vernisat, marți, în Bastionul Therezia din Timișoara, „Istoria tehnologiei de transport, transmitere și prelucrare a trimiterilor poștale”, expoziție-unicat susținută de o bogată colecție de miniaturi care vorbesc despre parcursul comunicațiilor, dar și despre sacrificiul curierilor, de-a lungul timpului, în îndeplinirea misiunii lor.