Italia nu mai vaccinează cu AstraZeneca persoanele sub 60 de ani
Italia a luat decizia de a nu mai vaccina persoane cu vârsta de sub 60 de ani cu vaccinul Oxford/Astra Zeneca.
Italienii care au primit deja prima doză vor fi imunizaţi cu un alt tip de vaccin (mRNA) pentru completarea ciclului, informează The Guardian.
Schimbarea vine după ce în aprilie Agenţia Europeană a Medicamentului a descoperit că există o legătură între vaccin şi cheagurile de sânge apărute în cazuri rare, însă a subliniat că beneficiile serului sunt mai mari decât riscurile
În urma unei cercetări în Marea Britanie, s-a descoperit că probabilitatea apariţiei cheagurilor de sânge este de de 1 la 250.000 de persoane sau 0,0004 la sută, notează News.ro.
“Situaţia epidemiologică schimbată a dus la reevaluarea ratei riscuri-beneficii pentru grupele de vârstă în cazul cărora există un risc mai mic să dezvolte forme severe de covid-19”, a anunţat Comitetul Tehnic şi Ştiinţific al guvernului italian.
Ministerul italian al Sănătăţii a anunţat că vaccinul AstraZeneca le va fi administrat “doar persoanelor care au cel puţin 60 de ani”.
Italia a blocat administrarea vaccinului AstraZeneca în martie, din cauza temerilor cu privire la riscuri, însă după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a dat undă verde vaccinul a fost aprobat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani.
În Italia, rata infectărilor cu coronavirus a scăzut în ultima perioadă, iar de săptămâna viitoare restricţiile vor fi ridicare în mai multe regiuni.