Italia: Vaccinarea anti-Covid a înjumătățit numărul deceselor
În Italia, vaccinurile împotriva Covid-19 au redus aproximativ la jumătate numărul deceselor cauzate de această infecție, prevenind aproximativ 150.000 de decese și 8 milioane de cazuri anul trecut, a estimat Institutul Național de Sănătate (ISS), citat de agențiile de presă internaționale.
Potrivit ISS, campania de vaccinare derulată de la începutul anului 2021 și până la 31 ianuarie 2022, au fost prevenite 500.000 de spitalizări și peste 55.000 de internări la terapie intensivă.
Potrivit studiului realizat de ISS, peste 70% dintre persoanele salvate de vaccinuri au 80 de ani și peste, iar 19% sunt din grupa de vârstă 70-79 de ani.
În formularea acestor rezultate, s-a ținut seama de datele referitoare la eficacitatea vaccinării, numărul dozelor administrate săptămânal, impactul vaccinurilor asupra bilanțului săptămânal al cazurilor de infectare, al spitalizărilor, al internărilor în secțiile de terapie intensivă și al deceselor.
Metodologia nu este nouă. Ea a fost folosită pentru prima dată în privința vaccinurilor antigripale.