Italienii au recuperat datele din cutia neagră a avionului pilotat de miliardarul român Dan Petrescu
Autoritățile italiene au reușit, după mai bine de o lună, să recupereze datele din cutia negră a Pilatus PC-12, prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Milano Linate. Avionul era pilotat de miliardarul român Dan Petrescu iar în accident au murit opt persoane.
Conform Coriere della Sera, informațiile conținute de ceea ce se numește „lightweight data recorder” vor fi cruciale în încercarea de a formula o analiză dinamică a zborului.
Pasul, extrem de important în desfășurarea anchetei, este confirmat de Agenția Națională pentru Siguranța Zborului din Italia (ANSV), care a procedat la „extragerea memoriei” vineri, 12 noiembrie, „în laboratoarele sale din Roma”.
Operațiunea a fost efectuată nu doar în cadrul anchetei ANSV, care are doar scopul de a preveni viitoare accidente, ci și în numele Parchetului din Milano, care anchetează cazul pentru a constata cine se face vinovat pentru prăbușirea avionului și pentru decesul celor opt persoane.
Pe 3 octombrie, la ora prânzului, din motive încă neelucidate, aeronava, cu destinația Olbia, a decolat și s-a prăbușit.
O ipoteză este că pilotul, miliardarul român Dan Petrescu, de 68 de ani, a fost victima unei dezorientări spațiale, care l-a determinat să-și piardă toate coordonatele.