Italienii de la Tirrena Scavi au rămas fără contractele de la CNAIR
CNAIR a decis rezilierea contractelor pe care le avea în derulare cu constructorul Tirrena Scavi din cauză că italienii aveau proiecte începute și aduse abia la 20% din total.
„Având în vedere slaba mobilizare şi incapacitatea financiară a constructorului italian Tirrena Scavi de a continua proiectele pe care le derulează, managementul CNAIR a luat decizia de a rezilia contractele încheiate cu acest antreprenor. Precizăm că la construcţia Variantei de Ocolire Timişoara Sud sunt întârzieri majore în raport cu termenul de finalizare. Termenul contractual al acestui obiectiv a fost depăşit cu mult, iar mobilizarea pe şantier a fost deficitară pe tot parcursul anului 2022, ajungând la un stadiu fizic de doar 58,26%. De asemenea, pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova – Piteşti progresul fizic este de doar 57,06%, deşi termenul contractual de finalizare era 2022”, se arată într-un comunicat al CNAIR transmis miercuri AGER.
Pe sectorul de centură a Bucureştiului, cuprins între DN 2 şi A2, acolo unde există un contract pentru lucrări de modernizare, progresul fizic este de doar 20,76%, iar conform termenului asumat prin contract obiectivul trebuia finalizat de mai mult de un an, respectiv în data de 4 august 2021.
„Aceste întârzieri atrag şi daune materiale consistente, pe lângă cele care decurg din imposibilitatea de a folosi infrastructura rutieră. CNAIR va face toate demersurile pentru relansarea acestor proiecte în cel mai scurt timp posibil. Constructorii trebuie să fie conştienţi de obligaţia de a aborda cu seriozitate contractele pe care le semnează cu CNAIR. În caz contrar, vor suporta consecinţele legale care derivă inclusiv din eliberarea certificatelor negative, care au valabilitate timp de 3 ani”, subliniază CNAIR.