Îți ARATĂ dacă nu respecți distanțarea
Google a creat o aplicație „de distanțare socială” prin care ajută oamenii să rămână la doi metri depărtare. Aplicația se folosește de realitatea augmentată pentru a afișa un cerc virtual în jurul utilizatorului și care poate fi văzut prin intermediul camerei telefonului.
Deși pentru mulți așa ceva e asociat cu noaptea minții, se pare că niște oameni chiar s-au gândit bine la cum va arăta viitorul…
Numită Sodar, aplicația este concepută pentru a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine cum funcționează regulile de distanțare social, potrivit The Sun. Astfel, prin intermediul telefonului, utilizatorul poate să vadă dacă cineva stă prea aproape, intrând astfel în cercul intim. „Sodar folosește WebXR pentru a ajuta la vizualizarea măsurilor de distanțare sociale chiar în mediul înconjurător”, transmite Google. „Folosind Sodar pe telefoanele mobile suportate, puteți crea un cerc în realitatea augmentată prin care vedeți distanța recomandată între persoane”. Aplicația nu poate fi utilizată decât prin Google Chrome, pe un dispozitiv cu sistem de operare Android.
Desigur, sunt mulți cei care nu au înțeles prea bine că nu trebuie confundată distanțarea fizică, cu distanțarea socială, dar rămâne de văzut ce mai rezervă viitorul…