Mai târziu, aşa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie şi respectiv 21 iulie 1390, proprietarii moşei Bârsana erau Voievozii Balcu şi fratele său.

Potrivit voeatransilvaniei.ro, şi astăzi se mai păstrează obiceiurile de acum sute de ani. La slujba de duminică participă toată suflarea satului de la cel mai mic până la cel mai vârstinc dintre săteni şi toţi poartă straiele tradiţionale.
Printre altele, localitatea mai este vestită la nivel internaţional pentru mănăstirea de maici pe care o găzduieşte. Iar locul unde amplasată aceasta îţi taie răsuflarea prin frumuseţe.

N-a dispărut

La Bârsana au existat două vetre monahale, la aproximativ opt -nouă kilometri depărtare una de alta: una în partea sud-estică a hotarului, în locul numit Valea Slatinei, iar alta în partea sud-vestică a hotarului. Cea din partea sud-vestică e aestata documentar de o diplomă din 21 iulie 1390. După tradiţie Mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, când au fost distruse mai multe mânăstiri de pe teritoriul Transilvaniei. Amintirea vechii mănăstiri n-a dispărut din memoria credincioşilor, dar nici dorinţa de a avea alta în loc.

Aceasta s-a concretizat abia în anul 1991 când a început adunarea lemnelor necesare de către preotul din zonă şi localnici. Doi ani mai târziu a fost sfinţită piatra de temelie, iar ÎPS Justinian Chira, episcopul Maramureşului şi Sătmarului anunţa că va fi o mănăstire de maici.

Folosind ca sursă de inspiraţie tradiţia locală, toate clădirile din incinta mănăstirii sunt executate din lemn de stejar şi pietre de râu, fiind ridicate de meșteri din localitate, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii şi îmbinării lemnului.
Proiectul Mănăstirii „Soborul Sfinților 12 Apostoli” – Bârsana a fost gândit ca un ansamblu arhitectural deosebit.