Iulian Dumitrescu – zâmbetul superior al inițiatului

Luxul sfidător e o normă în lumea politicienilor autohtoni. Afișarea conferă prestanță și provoacă respect. Teamă. Privim cifrele implicate în motivațiile reținerii lui Iulian Dumitrescu. Și observăm că, în logica clubului select, nu e nimic în neregulă. Fiindcă, acolo, regula este cu totul alta. Din lumea lor, zâmbetul superior al inițiatului ne dă cu tifla.

Într-o lume care bea cocârț, gingirică și diverși carcaleți, faptul că tu servești Cava D’Oro, te face să crezi că n-ai cu cine. Că te afli, cumva, mult deasupra. Și ești un fin cunoscător, un consumator foarte select. Reclama la respectiva băutură spirtoasă ne spune asta cu mult umor. Zâmbetul zeflemitor al lui Iulian Dumitrescu, atunci când este asaltat de întrebările reporterilor frenetici, ne spune cam același lucru. Dar ne provoacă reacții total diferite.

Vedem acolo, pe fața potentatului prahovean reținut pentru cercetări, aroganță și sfidare. Vedem acolo siguranța că se va găsi o cale de a scăpa basma curată. Se mai vede acolo și certitudinea apartenenței la un club select. Și convingerea absolută că tot ceea ce pățește acum e un nonsens. Fiindcă nu a comis nici o crimă, nu a omorât pe nimeni. Nu are cum să fie vinovat pentru că, la nivelul respectiv așa fac toți. Parcă n-am ști, zău așa!

Iulian Dumitrescu e sincer convins că n-a comis nimic dubios. A respectat, de fapt, regula jocului. Ăsta e rostul fundamental al accesului în Politica Mare. Să redistribui resursele conform unor principii paralele cu normele statuate legal și respectate de oamenii obișnuiți. Ajuns acolo, ai o misiune pe care fraierii nu au cum s-o înțeleagă. Pentru că ei rămân la cocârț. Tu savurezi Cava D’Oro! Pulimea latră la cătușele tale dar tu știi că, în logica sistemului, ești o victimă.

Dacă e să ne întoarcem la cifrele scandalului, observăm că referințele trimit, ca de obicei, la universul standard al opulenței. Casa. Mașinile. Bijuteriile. Plimbăricile prin paradisuri turistice. Vedem aici fetișurile arivismului prin politică. Vedem aici aspirațiile infantile ale unui copil de primele clase școlare. Ce-o să te faci când o să fii mare? O să mă fac politician! Ca să am cea mai frumoasă casă, ca să am cea mai frumosă mașină, ca să am cea mai țâțoasă femeie. Ca să am cel mai frumos trenuleț și cel mai frumos iaht și cel mai frumos avion. Cu care să mă plimb prin toată lumea.

Și să mă doară-n cur de voi, fraierilor.