Jaf armat la o bancă din Iași
Seara de joi s-a transformat într-un coșmar pentru angajații unei bănci din Iași. Un bărbat înarmat și mascat a intrat peste ei, i-a amenințat și le-a cerut banii.
Incidentul a avut loc în jurul orei 17.30, când un bărbat înarmat a intrat în sediul unei sucursale a BCR din Iași. Bărbatul avea capul acoperit și ochelari în momentul în care a pătruns în bancă. De asemenea, și arma pe care o avea era acoperită.
Hoțul a tot solicitat bani angajaților băncii, dar demersurile sale au fost sortite eșecului. A plecat în jurul orei 18,00, după aproape o jumătate de oră, cu mâna goală.
După plecarea sa, angajații sucursalei, în loc să sune la Poliție, au sunat la centrala din București. Aceasta a fost cea care a sunat la 112.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul a intrat în bancă cu mustața și barbă false. El avea ochelari si un pistol sub o haină.
„În seara de 26.09.2024, in jurul orei 18.05, polițiștii din Iași au fost sesizați prin apel 112 de către sediul central al unei unități bancare, despre faptul că, la ora 17:20, într-o sucursală din municipiul Iași, ar fi intrat o persoană necunoscută, deghizată, având asupra sa un obiect ce părea pistol, cu care a amenințat angajații care se aflau în sediu și le-a cerut bani.
Persoana nu a sustras nicio sumă de bani și nu a fost rănită nicio persoană. La scurt timp, aceasta a părăsit sediul băncii. În cauză, s-a constituit o echipa operativă complexă, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Iași, care efectuează cercetări, în vederea identificării persoanei și pentru stabilirea situației de fapt”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.